Christo Grozev s-a declarat surprins de decizia poliției britanice, mai ales că, spune el, întreaga sa familie a primit interdicția de a fi prezentă la ceremonie.

„Înțeleg nevoia de a menține siguranța publică (deși nu înțeleg cum fiul meu sau fiica mea adolescentă reprezintă un risc pentru public). Momente ca acesta arată pericolele din ce în ce mai mari la adresa jurnaliștilor independenți din întreaga lume”, a scris Grozev pe Twitter.

„Aceste pericole nu provin doar de la dictatori criminali, ci și de la faptul că vocile jurnaliștilor sunt înăbușite – în loc să fie amplificate – de către lumea civilizată pe care încearcă să o servească”, a adăugat jurnalistul.

Reprezentanții Academiei Britanice de Film au precizat că siguranța personalului și a invitaților este prioritară. Cu toate acestea, nu toți cei asociați cu filmul „Navalnîi”, care este nominalizat la categoria „Cel mai bun documentar”, au fost excluși de la ceremonie. Bafta a confirmat pentru agenția de presă PA că mai mulți producători vor fi prezenți la eveniment.

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări
Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”

Christo Grozev este principalul investigator al Rusiei pentru Bellingcat, un grup de jurnalism de investigație, și a ajutat la dezvăluirea presupusului complot de ucidere a criticului Kremlinului Alexei Navalnîi cu agentul neurotoxic Noviciok.

În film, Grozev este prezentat descoperind detalii care sugerează implicarea Kremlinului în complotul privind otrăvirea. Rusia neagă orice implicare în acest caz.

Jurnalistul a declarat pentru BBC Radio 4 că el și fiul său aveau bilete la eveniment, dar invitația a fost retrasă pe baza sfaturilor primite de la poliția britanică. Interdicția a fost impusă din cauza „preocupărilor legate de siguranța și securitatea publică”, i s-a spus lui Grozev, care adaugă că nu i s-a explicat despre ce riscuri este vorba.

Totodată, jurnalistul a precizat că, în ultimele săptămâni, a primit „numeroase alerte de la diferite agenții de aplicare a legii din întreaga Europă, conform cărora există dovezi credibile că viața mea este în pericol”.

Poliția metropolitană a afirmat într-o declarație că amenințările din partea unor state străine la adresa jurnaliștilor din Marea Britanie sunt „o realitate care ne preocupă în mod absolut” și a admis că sfaturile privind măsurile de securitate ar putea însemna că „organizatorii trebuie să facă alegeri dificile atunci când decid cum să reducă cel mai bine orice risc pentru securitatea evenimentului lor”.

Foto: Profimedia

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Observatornews.ro
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!