MENIU CAUTĂ
, de Răzvan Mihalașcu

Actorul Jussie Smollett, cercetat pentru fals în declarații. E acuzat că și-a înscenat atacul rasist și homofob

Distribuie

Actorul Jussie Smollett a fost pus sub acuzare pentru depunerea unei declarații false, după ce la sfârșitul lunii ianuarie a susținut că a fost victima unei agresiuni rasiste și homofobe, afirmând că ar fi legat o funie de gât și l-ar fi lovit în repetate rânduri. Vedeta din serialul "Empire" este bănuit că a înscenat totul.

Poliția din Chicago a anunțat o răsturnare de situație în cazul atacului rasist și homofob aspura lui Smollett. Actorul în vârstă de 36 de ani a devenit astfel din victimă, principalul suspect.

Potrivit agenției Press Association, citată de Agerpres, actorul a fost acuzat miercuri de procuratura din comitatul Cook de comportament turbulent sau depunere de declaraţie falsă, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Chicago, Anthony Guglielmi, pe Twitter.

„Anchetatorii îi vor contacta pe reprezentanţii săi legali pentru a negocia un acord rezonabil” cu privire la predarea sa autorităţilor, a precizat reprezentantul Poliției din Chicago.

„La fel ca orice alt cetăţean, Smollett se bucură de prezumţia de nevinovăţie, în special când e vorba de o anchetă ca aceasta, unde informaţii false şi adevărate s-au scurs în mod repetat”, au reacţionat avocaţii lui Smollett, promiţând „o apărare agresivă”.

Avocații vedetei nu au precizat, însă, unde se află în prezent Jussie Smollett și când se va preda Poliției.

Speculațiile referitoare la veridicitatea afirmațiilor făcute de Jussie Smollett, una dintre vedetele serialului „Empire”, s-au intensificat în ultima săptămână. Actorul a fost suspectat că ar fi înscenat fpatul că a fost atacat.

La sfârșitul lunii ianuarie, Jussie Smollett a depus o plângere în care a declarat că a fost atacat de doi indivizi în Chicago. Actorul a afirmat că agresorii i-ar fi adresat insule rasiste și homofobe, înainte de a-l lovi.

Poliția a anunțat că actorul este considerat „suspect” în cadrul anchetei. Săptămâna trecută, anchetatorii au precizat că „potențialii suspecți” în acest caz au fost eliberați, fără a li se aduce acuzații.


Citește și:

18 infectați, dintre care 9 morți la spitalul „Marius Nasta”! Managerul Beatrice Mahler: ”Nu știu câți decedați sunt și eu vreau să le știu numărul și să aflu adevărul!”

VIDEO/Ați vota-o pe Antonella? Ați vota un om care și-a urmat cu tărie visul, în ciuda prejudecăților că „așa ceva nu se poate”?!

Mizerabilii: de ce nu privim cerșetoria ca pe un abuz la adresa copiilor


 

Comentarii