Situația e cam așa: Kate e însărcinată din nou, are grețuri matinale severe, a anulat aparițiile publice și s-a mutat la părinții ei. Fără prințul William.
Știrea a făcut mare vâlvă în presa din Anglia și a fost ulterior preluată și întoarsă pe toate părțile de publicațiile internaționale. Ba și presa din România a tratat cu interes subiectul.
De vreo câteva zile Kate și William au plecat în concediu și s-a anunțat că la întoarcere, ducesa de Cambridge se mută înapoi acasă dar un scandal stins nu mai e de interes. Drept urmare, pe agregatorul de știri Zerg Net a apărut astăzi un titlu-șoc: Se anunță un divorț pentru Kate și William?
Jurnaliștii de la publicația amintită mai sus întorc pe toate părțile informațiile anunțate anterior și concluzionează că situația nu este una normală, având în vedere că ducesa este gravidă și prințul pare să fie absent din viața ei și că se întrevede un divorț.
Dacă e să ne gândim la faptul că William și Kate au plecat în vacanță, titlul cu care face ravagii Zerg Net nu pare câtuși de puțin veridic. Pe de altă parte, însă, presa britanică a anunțat și că, de fapt, vacanța a fost una forțată, la cererea reginei Elisabeta a Doua.
Dacă există neînțelegeri între duce și ducesă și cum se vor rezolva sau finaliza, rămâne de văzut.

FOTO | Splendoare pe Ghencea » Apariție răvășitoare la meciul CSA Steaua - Astra
PARTENERI - GSP.RO
FOTO | Splendoare pe Ghencea » Apariție răvășitoare la meciul CSA Steaua - Astra
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Medic: O femeie de 80 de ani a spus că nu vrea să se vaccineze anti-Covid de teamă că rămâne sterilă
Observatornews.ro
Medic: O femeie de 80 de ani a spus că nu vrea să se vaccineze anti-Covid de teamă că rămâne sterilă
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută