„Dacă fiecare se gândeşte doar la orgoliul lezat şi la interesul de partid, atunci nu va trece, că nu are cum să treacă. Dacă se gândeşte la o perspectivă mai largă și zic că negociem pe parcurs, atunci va trece”, a declarat Kelemen Hunor.  

„Dar deja am văzut că au anunțat cei de la PSD că nu votează guvernul minoritar, așa că eu încerc să fiu extrem de realist. În acest moment, eu nu văd cele 234 de voturi”, a adăugat el, precizând că până săptămâna viitoare, atunci când se votează Guvernul Ciucă, „se mai poate discuta”.

Aproape 80 de voturi necesare pentru ca Guvernul Ciucă să treacă

Afirmațiile lui Kelemen Hunor vin în contextul în care premierul desemnat Nicolae Ciucă și o delegație restrânsă a liberalilor s-au întâlnit joi noapte cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru o discuție informală. După întrevedere, liderii PNL au decis că vor merge pe un guvern minoritar PNL – UDMR, au declarat surse politice pentru Libertatea.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă trebuie să depună la Parlament, până sâmbătă, 30 octombrie, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Apoi, guvernul condus de Nicolae Ciucă va merge în Parlament săptămâna viitoare pentru votul de învestitură.

Pentru învestirea guvernului, este nevoie de 234 de voturi, iar acum PNL și UDMR pot conta pe maximum 160 de voturi, după ce mai mulți liberali ai lui Ludovic Orban au decis să plece din grupul parlamentar și, foarte probabil, nu vor vota Guvernul Ciucă.

Totodată, președintele PSD Marcel Ciolacu a subliniat că social-democrații nu votează un Cabinet minoritar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.