„Nu am putut accepta să nu modificăm articolul 1 al Constituţiei, care spune că România este stat unitar şi indivizibil. Acesta era punctul de unde nu am putut merge mai departe. Noi de nenumărate ori ne-am exprimat îndoielile referitoare la statul unitar. România nu este stat unitar, această stare poate exista doar în visele câtorva politicieni români”, a afirmat Kelemen.

Întrebat de hvg.hu care au fost acei politicieni români care insistau că UDMR poate intra la guvernare doar dacă acceptă această condiţie, Kelemen a spus: „Liderul liberal, Crin Antonescu, şi tumoarea canceroasă a politicii româneşti, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, în 20 decembrie 2012, că, la discuţiile privind acordul de colaborare UDMR-USL, Dan Voiculescu este cel care a prezentat poziţia ACD şi a pus condiţiile ca Uniunea să susţină candidatul USL la Preşedinţie şi să renunţe la modificarea articolului 1 din Constituţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.