Coreea de Nord a organizat, vineri seară, 10 octombrie 2025, o amplă paradă militară la Phenian pentru a marca 80 de ani de la înființarea Partidului Muncitorilor din Coreea, aflat la putere, potrivit CNN.
Cuprins:
Evenimentul a avut loc în Piața Kim Il Sung, în prezența liderului Kim Jong-un și a unor înalți demnitari străini, inclusiv prim-ministrul chinez Li Qiang și fostul președinte rus Dmitri Medvedev.
„O mare paradă militară pentru celebrarea celei de-a 80-a aniversări a fondării Partidului Muncitorilor din Coreea a avut loc pe piaţa Kim Il Sung pe 10 octombrie”, a informat agenţia oficială de presă KCNA.
Printre armele expuse s-au numărat rachete balistice intercontinentale (ICBM), vehicule de lansare a dronelor, dar și o nouă armă hipersonică ce a atras atenția observatorilor internaționali.
BREAKING: North Korea marks 80th anniversary of its ruling party with a grand military parade, showcasing the Hwasong-20 intercontinental ballistic missile pic.twitter.com/368KQyjmjj
— Insider Paper (@TheInsiderPaper) October 10, 2025
Coreea de Nord a prezentat pentru prima dată arma hipersonică Hwasong-11Ma și racheta balistică intercontinentală Hwasong-20, considerate de presa de stat drept „cel mai puternic sistem de arme nucleare strategice din Coreea de Nord”.
Vehiculul de planare hipersonic Hwasong-11Ma este echipat cu un focos capabil să manevreze la viteze de peste Mach 5, ceea ce îl face dificil de interceptat de sistemele de apărare antirachetă. Noul model ar fi bazat pe rachetele rusești Iskander, dar adaptat pentru a transporta un planor hipersonic manevrabil.
De asemenea, racheta Hwasong-20, propulsată cu combustibil solid, marchează un pas major în dezvoltarea programului de rachete al Coreei de Nord. Motorul său, fabricat din materiale compozite din fibră de carbon, a fost testat de nouă ori la sol, potrivit KCNA.
❗️????? - North Korea held a military parade to mark the 80th anniversary of the Workers' Party of Korea's founding.
— ??The Informant (@theinformant_x) October 11, 2025
On the podium beside Kim Jong Un were China's State Council Premier Li Qiang, Vietnam's leader To Lam, and Russia's Deputy Chairman of the Security Council,… pic.twitter.com/Y8y3TLfsRA
Parada a avut loc la o lună după vizita lui Kim Jong-un la Beijing, unde a participat, alături de Xi Jinping și Vladimir Putin, la o paradă militară dedicată victoriei împotriva Japoniei în Al Doilea Război Mondial.
Evenimentul subliniază apropierea tot mai mare dintre Coreea de Nord, China și Rusia, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse Phenianului. Presa de stat nord-coreeană a relatat că trupe care au luptat alături de forțele ruse în Ucraina au defilat și ele în parada de la Phenian.
Just Now ?
— Globally Pop (@GloballyPop) October 10, 2025
North Korea celebrated the 80th anniversary of the Workers’ Party of Korea (WPK).
They Featured a grand display in Pyongyang, fireworks, games, and a military parade.
Also unveiled a ICBM (Missile) likely a Hwasong-20 or new Hwasong-17.
Kim Jong un also Attended. pic.twitter.com/rsx0rQBZSF
În cadrul paradei, Coreea de Nord a prezentat și tancurile principale de luptă Cheonma-20, descrise de KCNA ca având „o capacitate de atac extraordinară și un sistem de protecție fiabil”.
„Spectatorii au izbucnit în urale entuziaste când coloana de rachete balistice intercontinentale Hwasong-20, cel mai puternic sistem de arme nucleare strategice al RPDC, a intrat în piață, umplând pista”, a relatat KCNA, folosind inițialele numelui oficial al țării, Republica Populară Democrată Coreeană.