Kim Jong-un i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Vladimir Putin de Ziua Victoriei

Comentează

Liderul suprem al Coreei de Nord, Kim Jong-un, i-a trimis o scrisoare de felicitare președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Zilei Victoriei, a anunțat Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord, citată de TASS.

Potrivit declarației, în urmă cu 75 de ani, poporul rus a dat dovadă de eroism și abnegație de neegalat, a obținut Marea Victorie într-un război drept împotriva fascismului, care a amenințat soarta omenirii.

În același timp, liderul nord-coreean a subliniat că faptele și realizările eroice ale poporului rus vor fi eterne în memoria oamenilor din toate țările care iubesc dreptatea și pacea.

Kim Jong-un a exprimat solidaritatea față de cauza poporului rus de a elimina „orice amenințare politică și militară, și orice formă de șantaj din partea forțelor ostile”.

Kim Jong-un a adăugat că relațiile dintre cele două țări au moștenit tradiția prieteniei și se vor dezvolta în continuare depășind „diferite provocări și încercări”.

Liderul de la Phenian și-a exprimat încrederea că relațiile strategice și tradiționale prietenoase dintre Coreea de Nord și Federația Rusă vor fi „consolidate și dezvoltate în conformitate cu provocările noului secol”.

Coreea de Nord și-a manifestat de la început sprijinul față de Rusia, susținând că actualul „conflict din Ucraina” este generat de „politica hegemonică” a SUA și a Occidentului.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Harta meteorologică a Europei, evidențiind temperaturi ridicate reprezentate cu roșu în vest și nord, respectiv temperaturi mai scăzute colorate în albastru în sud-est și bazinul mediteranean.
06:44
ANM a anunțat ce urmează după episodul cu ploi, vreme rece, lapoviță și ninsori la munte. Când revin temperaturile de peste 25 de grade
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
21 sept.
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
21 sept.
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, vorbind în fața unui microfon
06:25
Nicușor Dan, prima reacție după reținerea lui Călin Georgescu: „Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024”
Traian Băsescu a fost președinte în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
21 sept.
Traian Băsescu a dat verdictul despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu 10 zile înainte de votul din Parlament
Ultimele știri
07:40
Motorina se apropie de 11 lei, marți, 22 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
07:10
Un cuplu a cumpărat cu 55.000 de dolari de pe OLX o casă veche la Cernăuți: „Aveam nevoi de 5 pachete grele de bani. Aici a stat un șef de colhoz”
07:07
4.325 de lei amendă și 4 luni fără permis pentru un șofer prins de radar pe A3: gonea cu 247 km/h pe tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu
07:00
Robotul ION, AI-ul lui Nicolae Ciucă, dat afară de la Guvern
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O femeie și un bărbat care stau în fața unei clădiri mari din cărămidă
21 sept.
Au cumpărat cu 152.000 de euro o școală abandonată, fără să o vadă înainte. Cum a fost transformată clădirea într-o locuință de familie
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21 sept.
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
21 sept.
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
21 sept.
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
21 sept.
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
O umbrelă galbenă în ploaie
21 sept.
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?