Membrii unui echipaj SMURD au intervenit pentru a-i salva viața bunicuței, temându-se pentru ce era mai rău. Și-au dat însă repede seama că de fapt femeia era doar beată, dar abia la spital și-au dat seama că aceasta a încegerat cantități impresionante de alcoo! ”Am avut suprinderea să constatăm că pe buletinul analizelor de laborator a venit o alcoolemie de 4,1 grame la mie. S-a decis ca tratamentul să fie continuat într-o secţie  a Spitalului de Psihiatrie, unde va primi probabil şi consiliere”, a precizat dr. Angel Trifan, UPU SMURD Spitalul de Urgență Galați.

Potrivit medicilor, pentru a înregistra o asemenea ”performanță”, bătrâna de 72 de ani ar fi trebuit să bea peste doi litri de vin și mai bine de un litru de țuică. ”Pentru o persoană fără boli cronice și tânără înseamnă un pericol foarte mare. Din punct de vedere medico-legal se consideră că o alcoolemie de peste 2 grame la mie are risc letal”, a precizat dr. Vaentin Boldea, medic de familie. Bătrăna a fost dusă al Spitalul de Psihiatrie.

În acest timp, vecinii bătrânei par la curent cu apucăturile ei și susțin că nu e nici măcar prima dată când se întâmplă. ”A început să bea de mult, îi place băutura, mai ales vinul și berea”, ne-a mărturisit Constanța Botezatu.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.