VIDEO/ La plimbare prin ”buzunarele” Teatrului Odeon. Spectatorii au avut acces în tunelurile secrete ale instituției fondate în 1946! Atunci se numea Teatrul Muncitoresc CFR Giulești
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ziua mondială a teatrului a fost marcată la Odeon printr-o călătorie prin cotloanele secrete ale clădirii de pe Calea Victoriei din Capitală. În turul inedit, actorii au fost ghizi pentru spectatorii care au putut pătrunde ieri în catacombele templului artei, acolo unde au ascultat și poveștile neștiute din spatele scenei.
Cuprins:
În spatele cortinei, dincolo de o ușă la care publicul nu are acces, niște scări înguste duc la un tunel secret, lung și întortocheat, care pe timpuri făcea legătura cu Universitatea București. Acum „legătura” este zidită. Iar în porțiunea de tunel din teatru mai au acces doar actorii, în drumul lor către Sala Studio a instituției.
Tunelul secret nu a fost singurul loc în care spectatorii au putut pătrunde de Ziua Mondială a Teatrului. Cei care s-au întrebat de unde vin lumina, elementele de decor sau cortina au avut acces pe o pasarelă suspendată deasupra scenei, la care se ajunge urcând o scară îngustă, în spirală, din 84 de trepte. De acolo pleacă regia spectacolului.
Tavanul glisant al Sălii Majestic și cortina cusută cu fir de aur
Dincolo de ușa ferecată a intrării actorilor și de călătoria în timp prin structurile Bucureștiului de altădată, pe sub scena Sălii Majestic, originară din 1911, spectatorii au aflat și istoria teatrului. Sala cea mare a Teatrului Odeon, denumită și Sala Majestic, are 299 de locuri, iar scena este acoperită cu o uriașă cortină roșie. Cea originală era cusută manual de măicuțe, însă a ars, iar teatrul a căpătat una nouă după 2010, când a fost renovată clădirea.
Tavanul luminat cu zeci de becuri este glisant și se îndepărtează uneori în timpul spectacolelor pe timpul verii.
Motorul care ridică tavanul este cel original, de la 1911. Nemțesc, rezistent.
Ochiul magic și gongul
Până în Sala Majestic, drumul duce la loje și la ușa cu „ochi magic”. Pentru a nu deranja repetițiile, actorii privesc printr-un așa-zis „ochi magic”, un vizor cu catifea roșie în ușa care dă în sala mare.
În culise se intră dând la o parte niște pânze negre, denumite pantaloni de scenă. Spațiile dintre cele două rânduri de pânze se numesc buzunare. Două la număr, cel din stânga se numește curte, iar cel din dreapta se numește grădină, după structura Palatului Versailles. Au fost numite așa pentru a nu exista confuzii la repetiții, când regizorul dădea indicații: „Stânga mea sau stânga ta?”.
Pe scenă, gongul teatrului este atracția. A fost realizat în urmă cu peste 20 de ani la o mănăstire de către Petrică Nicolae și dăruit Teatrului Odeon. Este făcut dintr-un bronz special, iar pe el pot fi observate urme de la bătaia manuală cu ciocanul.
În cele două buzunare se află recuzita, decorul, o cabină improvizată, costumele actorilor.
„Avem această pseudocabină, pentru că se întâmplă la unele spectacole cu o montare mai complicată sau cu intrări-ieșiri din scenă mai rapide să fii nevoit să te schimbi rapid, să-ți retușezi machiajul”, explică actorul Ionuț Kivu.
Expoziția „fețelor nevăzute”
La Teatrul Odeon, femeile din spatele spectacolului au dedicată o expoziție neobișnuită de fotografie, sub semnătura scenografului Adrian Damian.
„Frumusețea nevăzută” le are în prim plan pe contabile, pe costumiere, pe plasatoare, pe secretare, pe femeile care nu se văd pe scenă, dar care îi ajută foarte mult pe actori. Fiecare fotografie este însoțită de câte un răspuns la întrebarea “Când te simți frumoasă?”.
Expoziția se află în foaierul Sălii Studio. Sala a fost făcută de arhitectul Răzvan Luscov în opoziție cu eleganța Sălii Majestic. Pereții par nefinisați, iar materialele sunt brute.
Pavel Bartoș: „Sunt sălile pline. Cât timp există emoție, există teatru”
Pe holurile teatrului l-am găsit și pe Pavel Bartoș.
„Mai merg românii la teatru?”
„Merg”, spune Bartoș. ”Sălile sunt pline, iar biletele sunt uneori vândute chiar și cu două săptămâni înainte, iar asta înseamnă că oamenii iubesc să meargă la teatru. În toată nebunia asta în care suntem înconjurați de gadgeturi, tehnologia ne învăluie, ne dă peste cap, ne dă picioare-n burtă, teatrul rămâne constant. În teatru găsești emoția de care ai nevoie. După emoție tânjesc și actorul, și publicul. Cât timp există emoție, va exista și teatrul”.
