LECȚIA ANTITERO. Ești turist într-o zonă de conflict? Iată ce să faci ca să scapi nevătămat!

Comentează

Franţa a fost îndoliată de două atentate de amploare în ultimele luni, Belgia a fost scena unui atac terorist în martie, în Turcia a avut loc weekendul trecut o tentativă de lovitură de stat extrem de sângeroasă, iar acum două zile a fost măcel într-un mall din München, Germania. Dacă adăugăm la asta şi faptul că Marea Britanie e destabilizată după votul pro Brexit, rezultă o Europă instabilă, în care, ca turist, te poţi trezi oricând într-o situaţie-limită. Ce faci în acest caz?

Zonele pe care le putem declara, cu mâna pe inimă, sigure pentru concediu sunt din ce în ce mai puţine. Dacă până de curând eram sfătuiţi să ocolim oraşe ca Istanbul, Sofia, Napoli, Glasgow sau Marsilia din cauza riscurilor ridicate de violenţe interetnice, jafuri şi chiar atacuri orchestrate de mafia locală, acum asupra Europei planează alt spectru: cel al atentatelor. Plus tensiunile politice, care pot duce la puciuri precum cel eşuat de weekendul trecut din Turcia. Ce facem, în aceste condiţii, renunţăm la concediu? Profesorul de antiterorism Ion Benea, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Arte Marţiale şi directorul Centrului de Supravieţuire Urbană, crede că nu e cazul să luăm astfel de măsuri extreme. În schimb, ar fi bine să învăţăm pe de rost regulile de supravieţuire, pentru a şti ce trebuie să facem dacă ne aflăm într-o zonă de conflict.

1. Documentarea e foarte importantă. Ştiind că Europa, tocmai partea considerată cea mai civilizată a lumii, a devenit un loc mult mai periculos decât era acum 10 ani, nu trebuie să pleci în nici o ţară de pe bătrânul continent fără a-ţi face temele. Aşadar, informează- te în legătură cu eventualele tensiuni politice, conflicte interetnice şi ameninţări teroriste din ţara aleasă ca destinaţie. Apoi interesează-te de diferenţele culturale şi de legislaţie, din cauza cărora ai putea avea probleme (de exemplu, sunt ţări unde femeile nu au voie să facă plajă topless) şi caută să afli dacă există reguli vestimentare pe care trebuie să le respecţi.

Sunt recomandate hainele gri

2. Odată ajuns la destinaţie, asigură-te că ai la tine hărţi pe care sunt marcate poziţia hotelului şi traseul pe care vrei să-l parcurgi în fiecare zi. Trebuie să ştii în permanenţă unde te afli şi care sunt căile de revenire la hotel, numărul de telefon de la hotel şi unde se afla Ambasada României. De asemenea, ar fi bine să ai, încă de la plecare, conexiuni/alternative pentru părăsirea zonei în timpul cel mai scurt, în caz de forţă majoră.

3. Într-o situaţie de conflict, cel mai bine e să treci neobservat, să devii “turistul invizibil”. Pentru asta, este esenţial să fii îmbrăcat cât mai tern. Aşadar, dacă-ţi place să porţi în vacanţă îmbrăcăminte ţipătoare, exotică, va trebui să-ţi schimbi obiceiurile vestimentare şi să laşi acasă tricoul verde praz şi bermudele mov, împachetând, în schimb, haine gri şi negre.

4. Întotdeauna când pleci din hotel, pe durată scurtă sau pentru o zi ori mai multe, să ai un bagaj mic, rucsac sau geantă, cu rezerve minime de apă şi mâncare. Ar fi bine să nu ai nimic de valoare la vedere: bijuterii, bani, cameră video sau foto, ceas ori bagaje care ar presupune existenţa unor obiecte de valoare.

5. “În cazul în care eşti surprins de un conflict, nu trebuie să laşi impresia prin mimică sau gesturi că simpatizezi cu o tabară sau cu alta sau că te interesează ceva în mod deosebit”, completează Ion Benea, unul dintre oamenii care au participat la antrenarea trupelor antitero româneşti, în special pentru supravieţuire în condiţii extreme.

6. Evită atitudinea de spectator/observator. Nu filma, nu fotografia, altfel îţi asumi riscuri foarte mari!

7. Dacă se trage, culcă-te imediat la pământ şi caută din ochi adăpostul cel mai apropiat până la care te poţi deplasa târâş: o maşină (acolo, te adăposteşti în dreptul roţilor), o clădire, un zid, trunchiul gros al unui copac etc.

8. Nu intra în zonele de manifestare ale părţilor beligerante; deplasează-te imediat ce ai constatat situaţia conflictuală fără a atrage atenţia - dacă nu este nevoie, nu alerga! - şi îndepărtează-te de zonele aglomerate.

9. Uită-te frecvent, dar discret să vezi dacă eşti urmărit; dacă da, caută imediat un loc public de refugiu: o instituţie, un magazin, un restaurant.

10. Dacă eşti însoţit, discută calm şi cu voce scăzută, fără a gesticula.

Ce trebuie să ai la tine

După calamităţi naturale sau izbucnirea unor conflicte armate, magazinele, în special cele alimentare, se golesc în 3-5 ore. Prin urmare, e important să ai la tine rezerve de apă şi mâncare (batoane, alune, carne uscată sau fructe deshidratate) ori să identifici rapid eventuale surse. Nu uita nici sanitarele: şerveţele dezinfectante, plasturi, antidiareice, antiinflamatoare, antialgice, antivomitive, iar dacă suferi de vreo afecţiune, ia la tine medicamentele necesare pentru cel puţin 3 zile. Foarte important este să ai roamingul activat, un mobil de rezervă, în care să fie salvate numerele de telefon importante, un încărcător, o cartelă preplătită şi eventual o baterie externă.

A fost profesor pentru USLA

Arhiva foto

Ion Benea, vicepreşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, a devenit profesor pentru trupele speciale USLA în 1975. Benea a fost trimis, în 1985, de Comitetul Central, să se perfecţioneze în Wushu (Kung Fu) în China. Acolo a fost pregătit chiar de Wu Bin, profesorul lui Jet Li. S-a antrenat în China până în 1991, mai ales în tactici de supravieţuire în condiţii extreme. În 1992 a pus bazele Federaţiei Române de Wushu. În acest moment este şi directorul Centrului de Supravieţuire Urbană, unde ţine cursuri de autoprotecţie în situaţii conflictuale spontane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie aeriană care înfățișează Arcul de Triumf, un monument istoric din București, în timpul unui frumos apus de toamnă.
08:21
ANM a anunțat prognoza meteo pentru luna octombrie. Cum va fi vremea în România până la începutul lunii noiembrie
O fotografie a unui avion al companiei TAROM zburând.
08:05
Un parlamentar USR afirmă că TAROM va falimenta „în următoarele 6 luni”. Reacția companiei: „Un sabotaj”
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
09:04
Elevii unui sector din București pot merge gratuit la cursuri de înot
08:55
Cât plătește un TIR taxa TollRo dacă străbate România de la Nădlac la Giurgiu
08:40
Ultimatum de la Seul pentru Kiev: Coreea de Sud amenință cu măsuri ferme, dacă Ucraina nu își cere scuze în scandalul prizonierilor de război
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
România așteaptă cu nerăbdare anunțul agenției Standard & Poor’s (S&P), care va decide vineri, 2 octombrie, după închiderea piețelor, dacă ratingul suveran al țării va rămâne la nivelul BBB-
07:59
Standard & Poor’s decide astăzi dacă România trece în categoria „junk” sau nu. Ce spune Alexandru Nazare
Actiune Guardia Civil Spania - adolescent roman arestat în Alicante
07:32
Un adolescent român a fost arestat în Spania. Este suspectat că era creierul grupării KillSec, implicată în 1.000 de atacuri
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Sediu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI)
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere