Lia Bugnar spune ce s-a întâmplat cu dosarul penal cu care s-a ales, după ce a căzut de pe bicicletă: „Înțeleg că există o lege”

Comentează
Lia Bugnar

Lia Bugnar s-a ales cu dosar penal după ce a căzut de pe bicicletă și a ajuns la spital. Scenarista serialului „Clanul” susține că nu a mai contactat-o nimeni de atunci.

Actrița a fost uimită când a aflat că va avea dosar penal după ce a căzut de pe bicicletă și și-a spart bărbia. Lia Bugnar spune că a înțeles că asta este procedura, însă la o lună de la incident nu a mai fost contactată de nimeni. Momentan, ea nu știe care este situația cu dosarul penal.

„M-am ales cu un dosar penal care este absurd, din punctul meu de vedere. Înțeleg că există o lege că ei trebuie să cerceteze să vadă dacă nu s-a întâmplat altceva. Este foarte frumos că au intențiile astea, doar că pe mine nu m-a cercetat nimeni. Există dosarul, dar nu mi-a dat nimeni nici măcar un telefon. Între timp, eu puteam să fi și murit de la accident. Nu afla nimeni.

Sunt complet incultă pe această parte de legi, dar mi s-a explicat atunci că se face un dosar penal în legătură cu fapta, nu cu persoana. Continui să nu înțeleg în ce constă necesitatea dosarului, care durează trei luni, câtă vreme a trecut deja o lună și nimeni nu m-a sunat să le arăt bicicleta... poate este făcută ferfeniță, poate m-a lovit un camion, deci este absurd. Părerea mea este, ca să fie o acțiune pentru ei, e ca o bifare”, a declarat Lia Bugnar, pentru Click!.

Lia Bugnar s-a ales cu dosar penal după ce a căzut de pe bicicletă

Lia Bugnar a ajuns de urgență la spital pe 1 noiembrie, după ce a căzut de pe bicicletă și și-a spart bărbia. Actrița a povestit pe contul de socializare prin ce a trecut și cum a reacționat polițistul cu care a vorbit și care a anunțat-o că a fost deschis un dosar penal in rem pentru accident.

„Nu, că asta trebuie să v-o povestesc, să nu râd singură. Azi, când mă întorceam de la sport, am căzut de pe bicicletă. Nu mai contează cum s-a întâmplat, esența e că singură, nederanjată de nimeni, pe o stradă pustie, am căzut ca pleașca și mi-am spart barba”, își începe relatarea despre incidentul de astăzi.

„În stilu-mi complet neipohondru am venit acasă și am stat o vreme sperând că se vindecă văzând cu ochii. Nu s-a-ntâmplat, tot curgea sânge, practic, arătăm bine pentru chestia cu halouinu, doar că eram un pic în contratimp. Bref, mă duc la urgență să-mi coasă barba. Acolo tre’ să te duci la un chioșculeț în stradă să scrie o doamnă ce-ai pățit și abia dup-aia intri în spital la urgențe minore (cazu’ meu)”, a continuat Lia.

După aceea, vedeta a povestit discuția dintre ea și medicul care venise inițial să vadă ce s-a întâmplat: „Prima poticnire a venit cu doamna. Zice ce-aveţi acolo? Că eu stăteam cu un şervet la barbă să nu-mi mai pătez şi hainele dacă tot îmi distrusesem fatza. Dau șervetu’ la o parte şi zic mi-am belit barba. Zice cum? Am căzut de pe bicicletă, zic. A! Zice, accident rutier! Nu, doamnă, eram singură pe stradă, pe trotuar, nimeni în jur şi am căzut de pe bicicletă. Zice: e accident rutier, trebuie să chemăm poliţia. Zic bine, atunci am căzut pe scări. Zice n-aţi căzut. Aţi căzut de pe bicicletă.

Cum s-a-ntâmplat! Zic doamnă!, dumneavoastră sunteţi aici să mă ajutaţi să-mi cos barba, nu să faceţi reconstituirea căzăturii mele, chiar nu puteţi să vă vedeţi de treabă? Pleacă doamna cu foaia în adâncu’ chioşcului, închide şi-o uşa după ea şi vine înapoi şi-mi dă foaia, îmi zice un’ să merg”.

„Răspund, un domn poliţist, nu-i dau numele, deşi l-am notat, care-mi zice că mă sună în legătură cu accidentu’ rutier de astăzi. Îi zic că n-a fost, că eram eu păluga care-am căzut în barbă de pe bicicletă. Pe trotuar. Zice n-aveţi voie cu bicicleta pe trotuar, decât dacă e bandă pentru biciclete. Zic era banda. Zice unde? Zic pe Kogălniceanu. Zice ce număr? Zic 49. Zice au mai fost alte autovehicule implicate?

Domnule, eram pe trotuar. Nimeni pe stradă. Am căzut în barbă, ce vreţi de la mine? Zice bine, o să întocmim un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi vă sunăm peste trei luni. Zic, domn’e, glumiţi? Îmi faceţi dosar că m-am vătămat pe mine corporal? Zice aşa e procedura.

Vă sunăm peste trei luni, cât durează să rezolvăm dosaru’. Zic, domn’e, o să ajung să mă dau în judecată, să-mi plătesc despăgubiri, să mă bag la închisoare eu pe mine că m-am vătămat corporal din culpă?! (…) Deja râdeam ca proasta şi omu’ a închis.”

FOTO: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!