CSM spune că Lia Savonea va câștiga mai puțin decât un consilier prezidențial prin noua lege a salarizării. Reacția lui Dragoș Pîslaru înaintea discuțiilor de la Cotroceni

 7 comentarii
Exclusiv

Consiliul Superior al Magistraturii a susținut miercuri, 19 august, că actuala formă a proiectului legii salarizării va afecta independența justiției și a criticat menținerea proiectului în circuitul legislativ, în condițiile în care elaborarea a fost suspendată prin decizia Curții de Apel București.

CSM: „Lia Savonea va câștiga sub un consilier prezidențial”. Dragoș Pîslaru: „Problema a fost rectificată”

CSM a transmis: „Consiliul constată că proiectul legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice continuă să fie menținut în circuitul public și să constituie baza unor demersuri pentru promovarea sa legislativă, inclusiv prin eventuala asumare a acestuia de către membri ai Parlamentului, în condițiile în care procedura inițială de elaborare a proiectului, de care nu poate fi disociat, a fost suspendată prin hotărâre a Curții de Apel București”.

Magistrații au susținut apoi că noua grilă de salarizare nu va afecta doar veniturile magistraților, ci și poziția constituțională a puterii judecătorești față de celelalte puteri ale statului.

În acest sens, a fost dat exemplul președintei Înaltei Curți de Casație, Lia Savonea, care, spune CSM, va câștiga mai puțin decât un consilier prezidențial: „Astfel, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, aflat la vârful ierarhiei instanțelor judecătorești, este poziționat salarial sub un consilier prezidențial, sub liderii grupurilor parlamentare, sub vicepreședinții Camerelor Parlamentului, sub secretarii și chestorii acestora, precum și sub miniștri, secretarul general al Guvernului și șeful Cancelariei prim-ministrului. Potrivit coeficienților prevăzuți de proiect, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție îi este atribuit coeficientul 6,15, în timp ce consilierul prezidențial, liderii grupurilor parlamentare și vicepreședinții Camerelor Parlamentului beneficiază de coeficientul 6,50, secretarii și chestorii Camerelor de coeficientul 6,45, miniștrii de coeficientul 6,50”.

Instituția consideră că nivelul salarial al magistraților este o garanție a independenței justiției: „Salarizarea adecvată a magistraților nu constituie un privilegiu profesional, ci reprezintă una dintre garanțiile statutului acestora și, implicit, ale independenței justiției. [...] Pentru autoritatea judecătorească, salarizarea corespunzătoare constituie o limită dincolo de care este afectată însăși substanța statutului său de putere în stat. Independența justiției nu poate exista numai la nivel declarativ, în timp ce garanțiile necesare exercitării sale, inclusiv cele materiale, sunt diminuate succesiv”.

CSM a precizat că urmează o întâlnire la Palatul Cotroceni între Nicușor Dan și președinții PSD, PNL, USR și UDMR pentru proiectul legii salarizării, dar spune că ar fi trebuit consultate toate categoriile vizate, nu doar politicienii, „ceea ce nu s-a întâmplat până la acest moment”.

Dar Libertatea l-a contactat pe Dragoș Pîslaru, ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene și ministru interimar al Muncii, pentru un punct de vedere referitor la afirmația CSM privind salariul Liei Savonea.

Iar Pîslaru a susținut pentru Libertatea că „a fost rectificată această problemă de ceva vreme, în baza observațiilor de la Ministerul Justiției”.

Potrivit informațiilor Libertatea, discuțiile politice de la Cotroceni vor avea loc joi, 20 august, la ora 14.00.

De Legea salarizării depind 770 de milioane de euro din PNRR

Reamintim că, pe 17 iulie, Ministerul Muncii, condus interimar de liberalul Dragoș Pîslaru, a publicat spre consultare noua variantă a proiectului legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice. Ministerul a susținut că salariile nu vor scădea.

Pe 21 iulie, Curtea de Apel București a suspendat procedura de consultare publică organizată de Ministerul Muncii pentru noul proiect al legii salarizării bugetarilor. Decizia nu este definitivă.

Proiectul a fost la Bruxelles pentru o analiză preliminară.

Termenul-limită pentru adoptarea în Parlament a noii Legi a salarizării este 31 august. În caz contrar, România riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    N.Cata 19.08.2026, 17:39

    Cata ipocrizie pe acesti oameni, pai de cand a ajuns Lia sa fie barometrul salariilor din Romania? Lasand grila de salarii, distinsa a uitat ca este speciala si are 1000 de sporuri si iese la pensie la 50 de ani cu pensia mai mare decat salariul? Se pare ca da.

  • Avatar comentarii

    Constantean08 19.08.2026, 18:07

    Nesimțiților! Ordinari ce sunteți. Nu vă mai satură Dumnezeu. Oamenii abia se ajung de la o lună la alta și voi, speciali nesimțiți, ținuți în brațe de alți speciali nesimțiți, nu vă mai săturați. Vă văd pe toți când vor ieși românii în stradă!

  • Avatar comentarii

    gigiBelogea 19.08.2026, 21:41

    Datorită PSD, judecătorii și procurorii au o putere mai mare decât a tuturor instituțiilor statului..... Inclusiv pensionarea la vârste mai mici decât a militarilor care stau în în frig, zăpadă, caniculă, corturi cu bocanci în picioare.

  • Avatar comentarii

    G_mann 20.08.2026, 10:27

    Lia Savonea ar trebui,la cite lucruri necurate a facut, sa nu cistige nici un banut de la statul(poporul) roman , ba chiar ar trebui sa raspunda pentru mizeriile facute .Despre functie asta este o alta discutie.

  • Avatar comentarii

    gri57 20.08.2026, 10:31

    Totul se învârte in jurul satisfacerii inclusiv financiare a Liei. Individa încasa Lunar 11.300 de lei " spor se navetă" pentru că venea la serviciu de la 15 km , cea mai mare pensie ÎN PLATĂ a unui magistrat este echivalentul a 14000 de euro si TOT nu le ajunge hienelor . " Să se dea ca se aia e stat "

ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește