Liber la cuvânt – Pe vremuri aveam calici!

Odinioară, Bucureştiul era plin de calici, care aveau un cartier al lor. Calicii nu erau de fapt nişte cerşetori în accepţiunea actuală, ci victimele numeroaselor războaie, invalizi, văduve sărace, orfani. Aidoma ca-n Occident, rândurile lor erau îngroşate de alţi schilozi ai vremii. De altfel, şi termenul de “calici” derivă din slavonul “kalik”, care înseamnă: “neîntreg, beteag, ciuntit, lipsit de un membru, ochi, gură sau altele”. Calicii trăiau din milă domnească, iar vistieria le plătea un ban pe zi, iar anual primeau îmbrăcăminte şi încălţăminte. Mitropolia era şi ea obligată să-i ajute din cutia milei pe aceşti nefericiţi ai sorţii. În mahalaua lor nu aveau voie să se aşeze alţi cetăţeni, iar starostele ţinea evidenţa strictă şi avea grijă – fiţi atenţi – de “buna comportare a calicilor”.

Cerşetorii sunt un barometru, un termometru al sărăciei, dar şi al civilizaţiei. Astăzi, în loc de calici avem cerşetori, o “breaslă” bine pusă la punct, cu o ierarhie aproape militară. O plagă a oraşelor, o mafie agresivă care schilodeşte copii şi are reguli dure. Mi se sfâşie inima de cei săraci şi neputincioşi, dar locul lor a fost luat de o nouă specie de calici

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE