Dreptul la concediu de odihnă

În perioada concediului de creştere a copilului am dreptul şi la concediu de odihnă? Florin A., Bucureşti Răspuns: Nu. Concediul de odihnă se acordă în funcţie de numărul lunilor în care aţi lucrat, atât înainte, cât şi după concediul pentru creşterea copilului.

Bonurile de masă şi calcularea pensiei

Vreau să ştiu dacă bonurile de masă se iau în considerare la calculul pensiei. Nicu Vlad, Bucureşti Răspuns: Da, începând cu 1 iulie 2010, tichetele de masă acordate conform legii se includ în venitul salarial brut şi deci sunt luate în considerare la calcularea pensiei.

Instalarea unei tarabe pe domeniul public

Unde trebuie să mă adresez pentru a obţine aprobare ca să-mi instalez o tarabă stradală, pentru a comercializa produse? Augustin Vieru, Bucureşti Răspuns: La Serviciul Relaţii cu Publicul din cadrul primăriei sectorului în care figurează strada respectivă.

Despăgubiri acordate în numerar

Am de primit despăgubiri în numerar pentru o proprietate retrocedată. Ce instituţie mă ajută? Anica B., Bucureşti Răspuns: Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, conform Legii nr. 247/2005, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.