Deschiderea unui site pentru firmă

Vreau să ştiu care este procedura ca să-mi fac un site gratis pentru firmă. Am înţeles că există un astfel de program. Eduard Teodorescu, Craiova Răspuns: Trebuie să intraţi pe www.aface reataonline. ro şi acolo aflaţi toate informaţiile. Site-ul este gratuit timp de un an.

Adresa Institutului C.I. Parhon

Unde se află Institutul de Endocrinologie C. I. Parhon şi cum pot ajunge acolo, fiind din provincie? Cornel Tache, Baia Mare Răspuns: Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon se află pe bd. Aviatorilor, nr. 34, sector 1, tel. 021.317.20.41. Se ajunge cu trimitere de la medicul de familie.

Aviz de vânzare pentru carne de miel

Ce acte trebuie să aibă cei care comercializează carne de miel în piaţă? Constantin Marcu, Bucureşti Răspuns: Mieii au ştampila direct pe carne, ce atestă că au fost supuşi controlului sanitar- veterinar. În plus, comerciantul trebuie să vă prezinte, la cerere, şi certificatul de sănătate veterinară pentru marfa expusă.

Pensie alimentară pentru minori

Fostul meu soţ nu plăteşte pensie alimentară pentru cei doi minori. Cum pot să o obţin? Ionela Luca, Sinaia Răspuns: Prin hotărâre judecătorească. Deschideţi un proces şi veţi obţine câştig de cauză, atât timp cât copiii sunt minori sau urmează studii la zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.