Othman se află la Penitenciarul Spital Jilava, într-un intens program de dezintoxicare. Atunci când nu va mai fi sub efectul drogurilor și stările de sevraj și halucinațiile vor dispărea, Ahmed Othman va fi audiat de anchetatori. Investigatorii au luat în calcul și efectuarea unei expertize psihiatrice, care va stabili dacă libianul a avut discernământ atunci când i-a tăiat gâtul fostei sale iubite precum într-o execuție de tip ISIS.

”Rezultatele expertizei îl vor trimite fie la închisoare, fie într-un spital de boli nervoase”

”Tânărul va fi supus unei expertize psihiatrice care se va derula timp de mai multe săptămâni, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava. Este foarte important să stabilim dacă a avut sau nu discernământ la momentul comiterii celor două omoruri, pentru că rezultatele expertizei îl vor trimite fie la închisoare, fie într-un spital de boli nervoase. Procedura medicală, la care vor participa trei medici specialiști de la IML ”Mina Minovici”, va fi demarată în curând și va urmări stabilirea întregului istoric medical al pacientului. Vor avea loc discuții libere, în care se va pune accent pe anumite momente-cheie din viața sa, vor fi studiate documente – dacă ele există -, și va pus să povestească cum și de ce a ucis. Îi vor fi analizate până și gesturile și inflexiunile vocii”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Ahmed Othman nu a dat nicio explicație pentru crimele comise

După ce a fost capturat de polițiștii Secției 23, cu mâinile și hainele însângerate, Othman a fost închis în Arestul Central al Poliției Capitalei. Era atât de drogat încât, rapid, a fost transferat în spital penitenciar, pentru că deja intrase în sevraj și avea nevoie de suport medical de specialitate. Până în acest moment, Othman nu a dat vreo explicație pentru baia de sânge pe care a produs-o într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Arma folosită a fost un cuțit cu lama de 20 de centimetri.

Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”
Recomandări
Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”

Raluca Pătulea va fi înmormântată în cimitirul satului natal

Îmbrăcată într-o rochiță roz și pe cap cu o coroniță din trandafiri, Raluca Pătulea va fi înmormântată în cimitirul satului natal Glăvănești

Raluca, îngropată în cimitirul satului natal

La Glăvănești, părinții Ralucăi, răpuși de durere, se pregătesc de înmormântare. Tânăra este jelită de tot satul băcăuan, dar și de colegi de serviciu, de foști colegi de facultate și de prieteni care au venit de la București să o conducă pe ultimul drum. Raluca va fi îngropată sâmbătă, în cimitirul satului.


Citește și:

VIDEO/”Mi-e frică, mami, că o să mor. Du-mă acasă”. Realitatea din spatele unui strigăt, o ”greșeală” într-un spital din România…

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Romina Gingașu, soția româncă a lui Piero Ferrari, rupe tăcerea despre viața cu miliardarul mai în vârstă cu 54 de ani: 'E foarte...'
Viva.ro
Romina Gingașu, soția româncă a lui Piero Ferrari, rupe tăcerea despre viața cu miliardarul mai în vârstă cu 54 de ani: 'E foarte...'
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Observatornews.ro
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
FANATIK.RO
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață