După zece ani
„Primul, propriu-zis dintre cei trei lideri preşedinţi ai formaţiunilor (n.r. – care a sunat pentru a discuta despre candidatură), a fost, da, Kelemen Hunor. El a fost primul care m-a întrebat dacă nu vreau să revăd nişte vechi prieteni. Eram la Bruxelles. Eu, toţi aceşti ani, departe de politică, în sensul activităţii politice, altfel totdeauna am urmărit cu interes, deci eu nu am avut, până în dimineaţa zilei de 25 noiembrie, ideea că s-ar putea pune această problemă în legătură cu mine”, a afirmat Crin Antonescu.
Potrivit acestuia, în ultimii zece ani nu a mai discutat cu Kelemen Hunor. Întrebat dacă este sigur că va ajunge să fie candidatul oficial al celor trei formaţiuni politice, Crin Antonescu a răspuns că nu îşi pune problema în acest fel.
„Din acest moment, ca să vă spun drept, nu mai e problema mea şi nici nu mă interesează. Pe mine mă interesează, în acest moment, că am acceptat să intru în această luptă, pentru că am ajuns şi eu la concluzia că România este la o răscruce, că pot oferi sau pot răspunde, în varianta mea, unei nevoi şi unei aşteptări pe care o parte semnificativă a electoratului român o are”, a spus Crin Antonescu.
Încrezător în șansele sale
„Eu nu am angajat o candidatură independentă în sensul nesusţinerii de către un partid, pentru că nu am capacitatea nici financiară, nici logistică de a strânge semnături ş.a.m.d. Eu voi angaja o candidatură independentă în sensul că nu voi mai fi membru al Partidului Naţional Liberal şi voi avea un raport cu aceste trei partide care va fi foarte limpede, este deja foarte limpede”, a adăugat Crin Antonescu.
Fostul lider al PNL a transmis că a avut o singură întâlnire cu liderii celor trei formaţiuni, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, și că viitoarea sa candidatură este „un lucru pe deplin asumat” în ceea ce îl priveşte.
Crin Antonescu a răspuns că nu se angajează în lupte politice, oricât de dificile, în care crede că nu ar avea şanse de câştig, în momentul în care a fost întrebat în legătură cu şansele sale în cursa prezidențială.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Mirciulica • 28.12.2024, 11:03
Vai de partidele astea care s-au aliat sa constituie un guvern, dacă nu au reușit să găsească un candidat adevărat și credibil pentru Cotroceni. A fost nevoie sa caute prin gunoaiele aruncate acum zece ani că să scoată un individ, o mascota cu care sa umple o gaura. E adevarat că nici nu sunt multi oameni adevarati dispuși să se compromită dandu-se pe mana partidelor politice, generatoare de corupție.