În 2018, el atacase în justiție răspunsul Comisiei Europene la o plângere a sa împotriva modalității în care a fost realizat raportul OLAF care a dus la apariția dosarului de corupție Tel Drum.

Liviu Dragnea nu mai putea ataca direct raportul OLAF, pentru că la acel moment trecuse termenul legal pentru această plângere, astfel că a ales o cale indirectă. El a acuzat faptul că OLAF nu i-ar fi respectat dreptul de a fi audiat și prezumția de nevinovăție.

După ce DNA a anunţat, în 2017, că Dragnea este pus sub acuzare în cauza Tel Drum, fostul lider PSD a făcut o serie de solicitări către OLAF, care i-au fost respinse. Ulterior, Dragnea s-a plâns Comisiei Europene cu privire la ancheta făcută de OLAF, însă răspunsul nu a fost favorabil.

Acum, el a atacat acel răspuns şi a cerut Tribunalului UE să constate că a avut loc o încălcare a regulamentelor europene şi i-a fost afectat dreptul la apărare. El mai spune că nu i-a fost acordată prezumţia de nevinovăţie şi nici nu i-a fost permis accesul la documentele din ancheta OLAF.

Însă decizia Tribunalului UE arată că dispoziţiile din regulament nu conferă dreptul persoanelor fizice, chiar dacă sunt vizate direct, să ceară OLAF să-şi cerceteze propria anchetă (care a stat la baza dosarului Tel Drum) pentru a verifica dacă au fost respectate regulamentele europene.

Judecătorii UE mai precizează că Dragnea nu poate susţine că refuzul OLAF de a deschide o investigaţie în privinţa unei anchete iniţiale în cazul Tel Drum i-a afectat drepturile.

Citeşte şi:

Instanța i-a respins lui Liviu Dragnea contestația la executarea pedepsei. Fostul lider PSD rămâne în închisoare

Procurorul-şef al DNA: „Nu mai dăm un termen-limită pentru soluționarea dosarului Tel Drum”

Cererea lui Dragnea de a ieşi din închisoare a fost retrimisă de Înalta Curte la Tribunalul Bucureşti

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Playtech.ro
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer