De Mihai Niculescu,

Toţi judecătorii de la Înalta Curte s-au reunit în şedinţă pentru a tranşa soarta dosarelor de mare corupţie aflate pe rolul completurilor de 5 judecători.

Concret, CSM a decis că dosarele repartizate la finalul anului trecut completurilor trase la sorţi conform deciziei CCR rămân la acele completuri, indiferent de stadiu, relatează Digi24.

Curtea Constituţională a admis, în 7 noiembrie, sesizarea Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a contestat tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curtea de Apel Bucureşti. Instanța a decis apoi, în 23 noiembrie, anularea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza căreia au fost trase la sorţi noile completuri de cinci judecători, dar și suspendarea proceselor aflate pe rol.


Citește și: Directorul general Hexi Pharma, 3 ani de închisoare și 2,6 milioane de lei amendă penală pentru firmă. Prima decizie în scandalul dezinfectanților din spitale