Răspuns: Din relatarea dv. reiese că vi s-au cerut până în prezent în total 300 de lei pentru fondul de rulment, iar dv. aţi plătit 70 de lei. Rezultă că mai aveţi de plătit 230 de lei, nicidecum 100 de lei, aşa cum spuneţi dv.! Dacă întrebarea nu a fost corect formulată, vă recomandăm să discutaţi cu preşedintele şi administratorul asociaţiei de proprietari arătându-le chitanţele dv. şi cu registrul pentru evidenţa fondului de rulment pe masă.

Administratorul nu doreşte să îmi semneze cererea- tip de la primărie pentru locul de parcare. Este corect? Dumitru Dumitrache, Bucureşti

Răspuns: Atât timp cât locul respectiv este amenajat de primărie pentru parcare şi nu este ocupat de un alt locuitor din bloc, administratorul nu are nici un motiv să refuze avizarea cererii dv. Singura condiţie pe care trebuie să o îndepliniţi este să locuiţi în blocul de care aparţine locul de parcare.

Am un apartament în care stau doar ziua. Noaptea dorm în altă parte. Trebuie să plătesc întreţinerea în ambele locuri sau ce obligaţii am faţă de cele două asociaţii de proprietari? Daniel Gheorghe, Bucureşti

Răspuns: Aveţi obligaţii la toate adresele la care locuiţi în funcţie de perioada de şedere. Explicaţia este simplă şi anume că acolo unde locuiţi, indiferent de timpul petrecut, consumaţi şi determinaţi cheltuieli care se regăsesc pe facturile asociaţiei. Mă refer la cheltuielile privind gunoiul menajer şi pentru îngrijirea clădirii, energia electrică pentru ascensor, gazele naturale pentru bucătărie, cu excepţia consumului de apă rece şi caldă, dacă acesta este contorizat individual. În plus trebuie să ţineţi cont şi de faptul că ziua se consumă mai mult decât noaptea.

Sunt administrator la un bloc. Blocul nostru şi cel de lângă sunt foarte apropiate, iar între ele este o zonă intens circulată. Această porţiune este străbătută de o sârmă prinsă de cele două clădiri pentru uscarea rufelor. Poate fi sancţionată persoana care face acest lucru? Maria Pănescu, Piteşti

Răspuns: Fapta semnalată de dv. strică aspectul urbanistic al zonei şi trebuie să faceţi o reclamaţie la Primăria Piteşti, la Direcţia Urbanism, care are obligaţia să intervină şi să sancţioneze persoana vinovată de această situaţie.

Locuiesc singur, iar soţia mea s-a mutat la ţară. Administraţia mă obligă să plătesc întreţinerea şi pentru ea, chiar dacă nu stă cu mine, pe motiv că are adresa din buletin la această locaţie. Ce pot face în cazul de faţă? D. T., Bucureşti

Răspuns: Atâta timp cât la o adresă locuieşte o singură persoană, la plata cheltuielilor faţă de asociaţia de proprietari care se repartizează pe număr de persoane trebuie să fie figureze o singură persoană. Problema nu are nici o legătură cu datele înscrise în buletinul cetăţeanului. Administratorul confundă calculul listei de plată cu evidenţa persoanelor din Cartea de imobil. Dacă administratorul, în mod amiabil, nu înţelege, fapta lui se numeşte abuz în serviciu cauzator de prejudicii materiale, faţă de care puteţi acţiona întâi la preşedintele asociaţiei de proprietari şi apoi, dacă nu se rezolvă, la Parchetul de pe lângă judecătoria de sector

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.