REPORTAJ. Întoarsă din Londra, o învăţătoare dintr-o comună din Deltă le aduce elevilor biblioteca la poartă: „Mulţi dintre copii nu au nici o carte acasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Să pui o carte în mâinile unui copil. Iată urgenţa din spatele urgenţei. O carte, nu o tabletă, un smartphone sau alt instrument necesar învăţării online. Pandemia ne-a obligat să ardem această etapă, să ne mutăm atenţia pe digitalizarea educaţiei, când, de fapt, cărţile erau şi rămân un lux pentru mulţi dintre elevii din România.
Cuprins:
„I-am întrebat pe copii dacă au cărţi acasă şi mulţi mi-au spus că nu au nici una”, povesteşte Alexandra Mitrică, învăţătoare în satul Sarinasuf, comuna Murighiol, Tulcea.
Case de lut, acoperite cu stuf, garduri şi nu prea, drumuri cariate, câmp cu bălţi cât vezi cu ochii, părinţi cu slujbe sezoniere, la ferme.
Alexandra, 35 de ani, a preluat din septembrie anul trecut postul de dădacă de vise copilărești la Murighiol. A fost manager la o firmă internaţională de avocatură, apoi a lucrat în cadrul unui ONG în Londra, timp de doi ani.
„Am văzut cum sunt organizate serviciile sociale în Anglia, cum sunt finanţate, cum funcţionează comunităţile acolo. Suntem departe de nivelul lor”, povesteşte Alexandra. S-a întors în ţară şi s-a înscris în Teach for Romania, organizaţie care antrenează şi susţine cadre didactice în mediile defavorizate.
<strong>Pentru a se califica în învăţământ, Alexandra urmează şi un master în pedagogie. „Cu toate diplomele mele, nu pot fi decât suplinitor”, spune tânăra. </strong><br>
Pelicanii din recreaţie
Şcoala din Sarinasuf a intrat în reparaţii. Orele se ţin la noul Cămin Cultural, într-o sală mare, cu geamuri care dau în grădină. Catedra e la nivelul băncilor. Alexandra închide laptopul, de pe care tocmai a trimis nişte teme, şi decojeşte o portocală.
<strong>Predă la o clasă în regim simultan: 11 copii de la pregătitoare, clasa întâi şi clasa a doua. Metodologia de predare la simultan n-a fost adaptată după trecerea în online, manualele sunt aceleaşi. </strong>
„A trebuit să improvizez, să fac cumva să nu le amestecăm. Îi chem pe cei mici cu o oră mai devreme, facem citirea şi matematica separat, apoi intră şi cei mari, care stau cu o oră mai târziu”. În penumbră, sprijinită de baza scenei Căminului Cultural plantat ca o cocoaşă de beton pe faţa nevăzută a Lunii, Alexandra povesteşte ce-a văzut la Londra. Şi cum şi-a dorit să facă acelaşi lucru şi aici, în ţară: dezvoltare comunitară.
Prins de pervaz, se vede un hrănitor de păsări, din lemn. „Un proiect pe care l-am avut noi la clasă. Unul dintre părinţi, tâmplar, ne-a sărit în ajutor şi ne-a făcut el hrănitoarele. A fost o surpriză plăcută, oamenii de aici, cei mai mulţi, vor să pună umărul, înţeleg că e pentru binele copiilor”.
<strong>Deşi sunt la un pas de Deltă, copiii din clasa Alexandrei nu ştiau să recunoască pelicanii. „I-am învăţat într-o pauză. Mi s-a părut trist că ei nu ştiu numele păsărilor, al peştilor, al plantelor. Cunosc foarte puţine despre lumea din jur şi e păcat”, adaugă învăţătoarea. </strong><br>
Meditaţii online şi seară de film
Copiii au şi alte lipsuri, rămâneri în urmă la diverse materii. Alexandra a reuşit să-şi convingă mai mulţi prieteni din străinătate să le dea meditaţii online elevilor din Sarinasuf. Nu doar celor din clasa ei, tuturor elevilor care au greutăţi la şcoală sau se pregătesc pentru examene.
„Într-o zi, discutam dacă filmul e artă sau nu şi copii ziceau: cum să fie artă? Aşa că le-am propus să avem o seară de film pe săptămână, ne uităm online, împreună, ei cu părinţii, la un film şi apoi vorbim. Să dezbatem pe urmă, cu argumente, dacă e artă sau nu” Alexandra Mitrică:
Copiii din Murighiol nu prea au cărţi şi nici spectacole nu au văzut vreodată. Nici filme pe ecran mare. „E vorba de o substimulare, la copiii din mediul rural. La capătul celălalt, putem vorbi de o suprastimulare a copiilor de la oraş, care sunt obosiţi de la atâtea cursuri la care îi înscriu părinţii”, crede Alexandra.
Pentru cărţi, învăţătoarea a căutat donaţii şi, în cele din urmă, a obţinut. „Editura Arthur ne-a trimis o mare cantitate de cărţi. Un fost cadru didactic ne-a dat, de asemenea, multe cărţi pentru biblioteca şcolii. Le avem depozitate aici, la Căminul Cultural”. Problema e că biblioteca a stat închisă în timpul şcolii online. „Dintr-odată, aveam cărţi, dar nu puteau ajunge copiii la ele. Aşa că m-am gândit să ajung eu cu cărţile la copii”.
Astfel au început drumurile cu biblioteca pe bancheta din spate. Alexandra stă în gazdă, într-unul din satele comunei, Dunavăţul de Sus, elevii ei stau în satele Plopu, Sarinasuf şi Colina. Maşina albastră, de oraş, a Alexandrei aleargă ca un cărăbuş pe uliţe, de la o casă la alta, de la un sat la altul. Cărţile citite sunt schimbate cu altele, la alegere.
Ameninţarea Muniţei
De la Asociaţia Versus din Cluj, pentru copiii din Sarinasuf au venit pachete cu ghete de iarnă, cărţi şi borcane cu miere. „Cărţile astea nu trebuie să le daţi înapoi”, îi spune Alexandra Elenei, care o întâmpină, de mână cu mama ei. Elena mişcă fesul în semn că a înţeles şi râde cu toată gura. Abia a învăţat să citească, la început, merge mai greu şi îi mărturiseşte învăţătoarei că n-a terminat cartea cu iepuraşul.
Rareş, în schimb, care e la gimnaziu, a citit tot. „Cu Rareş, am speranţe că va merge mai departe, la şcoală, la liceu, poate şi la facultate. Cu Andrei, cel mic, nu prea, dar să vedem”, spune mama băieţilor, Ioana, ieşită să o salute pe Alexandra.
Rareş nu numai că citeşte, dar are şi păreri critice. „M-am uitat prin ea, când o citea Andrei, povestea poate e bună, dar nu prea mi-a plăcut scrisul”, îi explică puştiul Alexandrei, care îi prezintă oferta bibliotecii mobile. Teancul de cărţi din braţele învăţătoarei o atrage irezistibil pe capra Muniţa, care-şi făcea de treabă cu nişte crengi ieşite prin gardul familiei.
Capra vine şi întinde, fără pic de respect, botul spre cărţi. „E gestantă, roade tot”, o scuză stăpâna ei, masând botul caprei. „Şi îi cresc şi dinţii. Am învăţat-o noi prea blândă, ne plac animalele, fiecare din familie avem o mascotă, capră, câine, pisică, Muniţa, cocoşul”. Alin, cel mai mic dintre băieţii Ioanei, încă nu vorbeşte şi e şi singurul care nu citeşte. Alexandra a adus cărţi şi pentru el, dar, spune mama, „unele pagini le-a cam mototolit, o să le lipesc la loc”.
Clopoţica şi Cenuşăreasa
Unul dintre proiectele Alexandrei e să înfiinţeze un after-school în Sarinasuf. Copiii să facă teme sau alte activităţi, sub supravegherea unui cadru didactic, să primească o masă caldă. „Ar fi extraordinar, dar cine a mai auzit de after-school la sat? Numai la oraş se poate aşa ceva”, spune mama băieţilor.
<strong>Şi pentru familia Ştefaniei şi Mihaelei, care au încă trei surori şi un frăţior, after-school-ul ar ridica nişte griji de pe umăr. </strong>
Fetiţele, amândouă în clasa Alexandrei, îşi iau în primire pachetele cu cărţi şi ghete. Sunt bucuroase să-şi vadă învăţătoarea. Mihaela, la pregătitoare, citeşte deja, povestea ei preferată e Clopoţica. Ştefaniei, care e într-a doua, îi place Cenuşăreasa. Şi îi cere Alexandrei să-i mai aducă puzzle-uri, cum a fost cel cu scheletul uman, „a fost mai greu, dar l-am făcut, până la urmă”.
Fetiţa se duce în casă şi se întoarce cu tableta, la care nu merge o aplicaţie. Turneul cu biblioteca e şi un prilej pentru învăţătoare să se asigure că elevii ei au tot ce le trebuie pentru a se conecta la ore. Câinele Pichi, care e aproape orb, luat de milă, dintr-un şanţ, se mişcă printre picioarele lor, ca o jucărie teleghidată. „Aşa face el, întâi se loveşte de ceva, apoi ocoleşte”, dă lămuriri Mihaela.
Nu toate familiile deschid larg poarta către şcoală. La unele porţi, Alexandra strigă degeaba. Apoi se întoarce însoţită de asistenta socială de la primărie, când copilul nu apare la ore şi părintele nu răspunde la telefon.
Copacul fericirii
Pe unul dintre pereţii sălii de la Căminul Cultural, Alexandra a lipit un copac al fericirii, din hârtie glasată. Copiii au lipit apoi de copac frunze, flori, inimioare, fluturi. Şi au scris pe bileţele ce-i face fericiţi. „Să merg cu tractorul”, „Să pescuiesc cu mamaie”, „Să învăţ lucruri noi”, „Să mă joc”, „Să petrec timp cu familia mea”. Nimic complicat.
Pentru când se vor întoarce în şcoală, Alexandra are şi alte planuri. Să amenajeze Delta Lecturii, într-o parte a sălii, un spaţiu cu rafturi, cărţi, fotolii, covoare moi şi alte decoraţiuni prietenoase.
Căpitanul de echipă
Alexandra le şi vede, privind din uşă în încăperea unde e doar puţin mai cald decât afară, pentru că aerotermele au stat mai mult închise.
„Unul dintre elevii mei e mai anxios şi, în primele zile, se tot plimba printre bănci, se agita. M-am trezit că îi spun ceea ce-mi spuneau profesorii mei când eram elevă. Să mă facă să simt ruşine că sunt aşa. Mi-am dat seama la timp şi mi-am zis: eu, nu! Nu vreau să fiu genul acela de profesor. Pe copilul respectiv l-am pus să fie căpitanul nostru”.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
