Vasile Blaga şi Crin Antonescu s-au întâlnit, în această seară, pentru a pune la punct termenii şi condiţiile fuziunii. La finalul discuţiilor, aceştia au anunţat unirea celor două partide, dar şi propunerea unui candidat unic la preşedinţie.
„Vom acţiona împreună în Palament şi în teritoriu”, a spus Vasile Blaga, liderul PDL.
Cei doi lideri spun că sunt deschişi unor discuţii de fuziuni prin absorbţue cu toţi liderii de dreapta ai partidelor mici, inclusiv cu PMP.
Dacă şi alţii vor vrea să se alăture, cu atât mai bine, dar noi discutăm o fuziune în timp şi o alianţă imediată. Din seara asta suntem aliaţi”, a spus Crin Antonescu.
În replică la acest anunţ, purtătorul de cuvântal PSD, Cătălin Ivan, a declarat, la Digi24, că PNL şi PDL se unesc împotriva PSD şi că, dacă pe democrat-liberali îi înţelege, liberalii „fac jocul lui Traian Băsescu”.
Antonescu a spus că, de mâine, liberalii vor renunța, în teritoriu, la alianţele cu PSD, acolo unde acestea mai există.
„Intenţia este să renunţăm la alianţele cu PSD-ul. Vom propune această decizie politică, pentru că trebuie să fim hotărâţi în momentul în care ne decidem spre fuziune. Chiar dacă asta va costa în anumite judeţe ieşirea dintr-o majoritate sau schimbarea unei majorităţi”, a spus liderul PNL.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.