O biografie incredibilă pentru cel mai atipic rege al României, Suveranul-Playboy care a oscilat permanent între autoritarismul din viața publică și supunerea aproape masochistă din budoar, unde stăpână era numai metresa sa controversată, Elena Lupescu, cea înconjurată de o incredibilă Camarilă, ahtiată după putere și bani.
Priapicul personaj, obsedat și de alte partenere erotice, pe care i le procura însuși temutul șef al Poliției, Gavrilă Marinescu, a renunțat de trei ori la tron sau la perspectiva acestuia, de două ori voluntar și a treia oară silit, ajungând să-și petreacă restul vieții într-un exil itinerant.
Dar oricâte greșeli va fi făcut, Carol al II-lea rămâne în istorie și cu calitățile sale, cele ale unui om sensibil la marea cultură (pe care a sponsorizat-o sistematic prin prestigioasa instituție a Fundațiilor Regale) și ale unui om vizionar, care a demarat sistematizarea centrului Bucureștiului.
Carol al II-lea (15 octombrie 1893– 4 aprilie 1953) a fost Regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului Rege Ferdinand I al României și al soției sale, Principesa Maria. După accederea la tron a părinților săi, a devenit Principele Moștenitor Carol al României. După drama unchiului tatălui său, Regele Carol I, care nu a putut avea moștenitori direcți, venirea sa pe lume a constituit multașteptatul licăr de speranță a monarhiei române. În egală măsură, și promisiunea implicită a împăcării părinților săi, Ferdinand și Maria, care în mod evident nu se potriveau și formau un cuplu extrem de șubred, ceea ce-l îngrijora nespus de Carol I. Dintru bun început, acesta, primul Suveran al României moderne, a considerat că toți copiii nepotului și moștenitorului său aparțin în primul rând nu părinților lor ci tinerei Monarhii, care trebuia consolidată cu orice preț. De altfel, pentru a sublinia ideea de continuitate a noii familii domnitoare, primul născut al lui Ferdinand și al Mariei a fost numit tot Carol, precum întemeietorul Dinastiei. Principele Carol a fost primul viitor Rege născut în România şi botezat în ritul ortodox.
Detalii pe www.bucatarescu.ro. Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Carol al II-lea, Suveranul controversat și iubirile lui interzise„ din colecția „Regală”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiedisponibile pe www.eintegral.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_55f5479957c0953a5f674f54207bdf64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_26dc3b4e81bb791ea478047c2e45e3bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e62ff4e6df22793b9356e8a9c6ede2aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_62fa9b683f814a6ea770f4ca179291af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e5f7d605bef3429438a097868c9b8e9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_404920804ca91c218c6179f4550b21cf.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_475b7d68cb64dc7fa0597641a5fc76a1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cd74ee4383abe3f31f525920bea977f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_d677f80e3694f90fce1b847962189ca3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_425fffcf2464a9a4f049c5005979c281.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c21fe591338f304b29ef7892deda9334.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2a6ac5538c0bf397053522e52e923fa5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d22faf7f802940e5cab7222c9995a5f4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_eb9c0ba105f04982ce059d5ab2b521a4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_64ed5abf2ca3648dd1bc534443769559.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_57f59aa8ae0b90a07b7470e987f5b535.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e269d1e82df63f42a24f6096269d36f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_98794e43e08357cc6edea8d112ee5f58.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_75746c78900c9bcdcd1b3333353b051b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-a-anuntat-ce-ministri-vor-face-parte-din-guvernul-sau-daca-va-trece-de-parlament-e1780980828782.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lupu-rednic-si-cuzin-toma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andreea-ibacka-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a6ebddeeed85e013e20cbe82de957668.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a9fc25089f67f3e91b79caae4dabcdb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_156239ebdc849d79296d10dc262386fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fbf65037619e8fe436eb5413a2672b90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5fb7fbc6ac9b88bd11e5900ccf5376d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/profimedia-1107742527-e1781171133114.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-cunoscut-om-de-afaceri-a-murit-dupa-ce-elicopterul-sau-privat-s-a-prabusit-in-apropiere-de-lacul-maggiore--foto-getty-images-e1781297413772.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/stele-hotel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-piton-de-8-metri-a-ucis-o-femeie-si-a-incercat-sa-o-inghita--foto-facebook-koh-ke-han-e1781292154736.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/panourile-solare-foarte-populare-in-europa--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1781288406283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-13-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sosuri-din-fructe-de-padure.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/espresso-tonic-bomb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/epipremnum-aureum.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/untitled-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/csm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/prefecta-usr-de-timis-cornelia-micicoi-vizata-de-perchezitiile-parchetului-european--ce-verifica-procurorii-lui-kovesi-e1781257320143.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-care-a-ajuns-la-liftul-cazut-cu-7-oameni-in-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/grafic-bani-economie-steag-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fotografii-oras-bucuresti-pensionari-ratb-medicamente-trai-eli-driu-s-60-e1781087544130.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bogdan-chiritoiu-consiliul-concurentei-agerpres18792603-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.