Nominalizarea a fost făcută de către deputatul norvegian Arild Hermstad pentru rolul președintei Republicii Moldova în apărarea democrației într-un context marcat de presiuni și amenințări hibride.

„Am nominalizat-o pe președinta Moldovei Maia Sandu la Premiul Nobel pentru Pace. Sandu a fost pe frontul democrației în Europa”, a anunțat Arild Hermstad, membru al Partidului Verzilor.

Deputatul norvegian a subliniat că Republica Moldova a fost supusă unor tentative documentate de amestec electoral, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice și acțiuni de destabilizare din partea Rusiei.

„Scopul (ingerințelor rusești – n.r.) a fost obținerea unei guvernări mai prietenoase Kremlinului. Așa operează Rusia împotriva mai multor foste state sovietice. Rușii duc un război hibrid împotriva mai multor țări și, în pofida unei mari incertitudini din jurul nostru, nu există nicio îndoială că (liderul rus Vladimir – n.r.) Putin este cea mai mare amenințare la adresa păcii și stabilității în Europa. Maia Sandu și Moldova duc o luptă pentru noi toți”, a afirmat Hermstad.

Potrivit politicianului norvegian, răspunsul Maiei Sandu la aceste provocări a fost unul pașnic și democratic.

„Maia Sandu le-a răspuns rușilor cu mijloace pașnice: a întărit statul de drept, a protejat alegerile libere și a respectat un curs democratic. Ea se distanțează clar de imperialismul rus și leagă Moldova mai aproape de democrațiile occidentale. Aceasta este muncă de pace pentru vremurile noastre: construim comunități robuste înainte ca un conflict să devină violent. Rezistăm influenței autoritare cu transparență și guvernanță publică”, a subliniat el.

La final, parlamentarul norvegian a subliniat importanța democrației pentru pacea durabilă. „Democrația este o condiție prealabilă pentru adevărata pace. Maia Sandu a fost crucială pentru oprirea încercărilor Rusiei de a dărâma democrația moldovenească. Pentru asta cred că merită Premiul Nobel pentru Pace”, a conchis Arild Hermstad.

Premiul Nobel pentru Pace, cea mai prestigioasă distincție internațională, este acordat anual persoanelor, organizațiilor sau instituțiilor care au contribuit semnificativ la promovarea păcii, soluționarea conflictelor, apărarea drepturilor omului și consolidarea cooperării internaționale, notează Moldpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.