Fostul șef de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani în legătură cu construirea unui complex rezidențial de lux în apropiere de Kiev, a anunțat Parchetul Specializat Anticorupție al Ucrainei (SAPO) într-un comunicat, potrivit publicației The Kyiv Independent.
Cuprins:
Deși numele nu apare în comunicatul SAPO, este vorba despre Andrii Iermak, potrivit unei surse din cadrul forțelor de ordine citate de publicația ucraineană.
Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și SAPO susțin că peste 8,9 milioane de dolari au fost direcționate prin acest proiect pe parcursul mai multor ani, folosindu-se o rețea de firme-paravan, tranzacții în numerar și documente financiare fictive.
Anchetatorii afirmă că grupul intenționa să construiască patru vile private, fiecare cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, precum și un complex comun de wellness cu spa și piscină.
Costul estimat al fiecărei locuințe trecea de câteva milioane de dolari.
Iermak este vizat și într-o anchetă privind o presupusă schemă de corupție de 100 de milioane de dolari legată de monopolul nuclear de stat Energoatom. Ancheta, deschisă anul trecut, este considerată cea mai amplă investigație de corupție din mandatul lui Zelenski.
Nouă suspecți au fost deja inculpați în dosarul Energoatom, printre care Timur Mindici, apropiat al lui Zelenski, fostul vicepremier Oleksii Cernișov și fostul ministru al Energiei și Justiției, Herman Halușcenko.
Suspecții din dosarul Energoatom i-ar fi oferit bani lui Cernișov pentru construirea caselor de lux din apropierea Kievului, potrivit unei surse din cadrul anchetei.
Una dintre vilele finanțate prin schema de corupție Energoatom ar fi fost destinată lui Iermak, a adăugat sursa.
Întrebat despre aceste locuințe în ziua formulării acuzațiilor, Andrii Iermak a declarat pentru publicația ucraineană Ukrainska Pravda: „Nu dețin nicio casă, am doar un apartament și o mașină, pe care le-ați văzut”.
Președintele Volodimir Zelenski nu a făcut deocamdată nicio declarație oficială după punerea sub acuzare a lui Iermak. Consilierul prezidențial Dmitro Litvin le-a spus jurnaliștilor că „este prea devreme pentru a evalua acțiunile procedurale aflate în desfășurare”.
Iermak, considerat cândva mâna dreaptă și omul-cheie al lui Zelenski, acumulase o influență fără precedent în funcția de șef al administrației prezidențiale înainte de a demisiona în noiembrie 2025, pe fondul anchetei de corupție.
Fost avocat și producător de film, fără experiență politică anterioară, Iermak și-a consolidat rapid puterea și influența datorită relației apropiate și loialității față de Zelenski.
Presa a relatat că el ar fi fost principalul artizan al tentativei administrației de a reduce atribuțiile instituțiilor anticorupție din Ucraina anul trecut, măsură care a provocat reacții rapide atât în țară, cât și în străinătate, inclusiv proteste de amploare. De asemenea, ar fi dus campanii dure împotriva presupușilor rivali politici.
Andrii Iermak a avut și un rol important în politica externă, menținând legătura cu oficiali americani în cadrul negocierilor de pace cu Rusia.