”Mi-a expirat mandatul, dar mă așteptam să fie prelungit, ca să trecem cu bine peste pandemie. Primarul nu mi-a adus nici un reproș”, a declarat Dr. Cristina Seltea, managerul unității medicale din Dâmbovița, pentru incomod-media.ro.
Instalat în poziția de manager în 2017, dr. Seltea spune că decizia a fost anunțată de către primarul Grigore Gheorghe în ședința Consiliului de Administrație.
”A chemat trei colegi și i-a întrebat care vrea să conducă”
”Primarul a chemat și trei medici din spital și i-a întrebat care dorește să conducă. N-a vrut nimeni! Sincer, logic și elegant era să-mi prelungească mandatul până scăpăm de situația asta. Apoi găsea altă variantă”, a mai spus managerul.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/seltea-cristina-1024x683.jpg)
Nu m-am simțit niciodată atât de umilită ca acum. Spune-mi de ce nu mă mai vrei, cu ce-am greșit?
Cristina Seltea, manager Spitalul Orășenesc Găești:
”Eu n-am schimbat pe nimeni, e doar un mandat care s-a încheiat. Și mâine-poimâine se încheie și situația de urgență. Doamna putea să iasă la pensie… Nu am nimic personal cu dânsa, e un medic respectat, și azi a fost la spital. Chiar i-am mulțumit pentru întreaga activitate ca manager. Pe de altă parte, o înțeleg, există o anumită frustrare”, a reacționat primarul Grigore Gheorghe, contactat de Libertatea.
Primarul Gheorghe: ”Grevă? Povești pentru copii”
Edilul afirmă că ”gândesc în perspectivă, vreau pe cineva care să ducă la capăt un madat de patru ani. Să fie mai tânăr, să gândească în viitor. O să scoatem postul la concurs”.
”Eu am dorit să fie un manager din mijlocul lor, dar nu a vrut nimeni. Faptul că au intrat în grevă cadre medicale în semn de susținere cu doamna doctor sunt povești de adormit copii. Situația e sub control, directorul medical a devenit manager interimar”, anunță Grigore Gheorghe.
Primarul spune că în orașul cu circa 14.000 de suflete a avut un singur caz de coronavirus: ”Eu am o relație specială cu oamenii. Am ieșit pe Facebook în fiecare seară și le-am spus ce și cum să facă. Au respectat Ordonanțele. Ba, o dată, am uitat să intru în live și m-au certat oamenii, că de ce n-am fost online!”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/818746609857684051387144210741127604600832o.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a7dcaea96da2f2c27062f9bef5f79e15.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f82fb13560d42c82e0b5a34e23c7748d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9fa98e353e875ef649a325cc6212457a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_94b119192e96a91c93dd6141f72d15fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c498f1af6604cb891b6dae5ef4a68d66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-a-fost-la-manastirea-dejani-judetul-brasov-la-poalele-muntilor-fagaras-au-declarat-surse-oficiale-pentru-libertatea-e1786811577287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tudorel-toader-despre-intalnirea-secreta-simina-tanasescu-ilie-bolojan-inaintea-deciziei-pe-legea-ani--e1786805268512.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f25cb18e44443f79e3b6db5d4188de07.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_192e749e3bfe5369a7660d403d8ca49d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_15e000f954f08beb125e55b7a434e38b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/emily-burghelea-si-sotul-ei-in-spania-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/loredana-groza-tinuta-sexy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e7c105fc4c579df037de42ce5fac107.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fagaras-e1786867249376.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/plaja-lalaria-skiathos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mancare-fierbinte-in-frigider.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/curatare-covoare-canapele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cuplu-sua-john-jerry-carroll-80-ani-casnicie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cortina-d-ampezo-dolomiti-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/black-friday-de-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/pompa-benzinarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/avion-f-18-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-scriitoare-ambulanta-neagra.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.