Jandarmii au încercat să oprească protestatarii în parcarea din Piaţa Constituţiei, însă din Bulevardul Libertăţii aceştia au intrat pe Bulevardul Unirii, continuând să meargă în marş.
Manifestanţii s-au strâns iniţial în zona statuilor de la Universitate, unde au afişat bannere cu mesajele împotriva exploatărilor miniere cu cianuri şi a gazelor de şist, iar în jurul orei 19.15, ei au plecat spre Parlament.
Conform Mediafax, jandarmii au făcut un cordon pe carosabil, la intersecţia bulevardelor Naţiunile Unite şi Libertăţii, dar protestatarii i-au ocolit pe trotuare şi au continuat să meargă spre Piaţa Constituţiei, blocând Bulevardul Libertăţii.
De la data de 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, Televiziunea Română şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
Protestele au început după ce Guvernul a aprobat la data de 27 august proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.
Protestatarii cer interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, includerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, dar şi interzicerea explorărilor şi exploatărilor gazelor de şist.
Citeşte şi: Aurul de la Roșia Montană rămâne în pământ
PROTESTELE ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montana CONTINUĂ! Vezi ce PANCARTE au purtat manifestanţii! FOTO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro