O problemă veche de peste două decenii i-a făcut pe mai mulți locuitori din orașul Borșa, Maramureș, să protesteze în fața Parlamentului European și a Curții Europene pentru Drepturile Omului, CEDO.

Concret, grupul de membri ai Composesoratului Nobil Borșa, Maramureș, au intrat, miercuri, în greva foamei fiindcă cer 17.000 de hectare de pământ „primite de la împărăteasa Maria Tereza”, în timp ce autoritățile locale susțin că cei 2.000 de membri au deținut „doar 6.000 de hectare”. 

Problema, tranșată definitiv de instanțele din România în favoarea lor în anii 2000, a fost contestată în repetate rânduri de autorități.

Astfel, borșenii s-au dus în fața Parlamentului European și a CEDO, s-au legat cu lanțuri și azi-noapte au dormit chiar acolo.

Maramureșenii în greva foamei care au dormit în fața Parlamentului European și CEDO, primiți înăuntru

A fost de bun augur, fiindcă azi, în jurul orei 13:00, ora României, ei au fost primiți înăuntru, la discuții.

Împroprietăriți de Maria Tereza

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

„Composesoratul Nobil Borșa – Asociația Composesorală Borșa Maramureș a fost împroprietărită cu suprafața de 17.000 de hectare de teren cu vegetație forestieră de către împărăteasa Maria Tereza ca recunoștință pentru apărarea granițelor Imperiului Austro-Ungar de către locuitorii orașului Borșa”, au menționat ei, ieri, pentru Libertatea. 

„După o luptă începută în anul 2000, membrii asociației au reușit obținerea sentinței definitive și irevocabile în favoarea noastră”, susțineau aceștia.  

„Grupurile mafiote ajutate de Comisia Locală și Județeană Maramureș, susținute de instituțiile statului român, au pus stăpânire pe această suprafață de teren. Proprietarii de drept sunt purtați prin instanțe, doar în ultimii 3 ani, primarul orașului Borșa recunoscând că a cheltuit peste 200.000 de euro, după cum a recunoscut într-un interviu”, au conchis ei. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.