Guvernul condus de Boris Johnson a decis ca toate călătoriile internaționale neesențiale să fie interzise cel puțin până la 17 mai.

Măsura este de a preveni importarea de noi cazuri de COVID și aducerea în țară a unor noi tulpini COVID de către persoanele care pleacă în afara țării, iar mai apoi se întorc.

Singurele motive acceptate pentru a călători în străinătate sunt cele profesionale, medicale, educaţionale, voluntariatul sau funeraliile.

În plus, persoanele care sosesc în Marea Britanie trebuie să stea obligatoriu în izolare 10 zile în hoteluri şi să efectueze cel puţin trei teste de COVID-19 înainte şi după sosire, pe propriii bani.

În prezent, Marea Britanie se află în cel de-al treilea cel mai dur lockdown național, care a început din 6 ianuarie. Numărul de cazuri de infectare a explodat pe acest teritoriu, în special din cazua noii tulpini COVID identificate în Marea Britanie, care este mult mai contagioasă.

De la începutul pandemiei și până acum, Marea Britanie a înregistrat 4.201.358 de infectări și 124.025 de decese asociate COVID, potrivit worldometeres.info.

Foto: Epa

Citeşte şi:

Cine este bărbatul omorât de roata care s-a desprins de camion, în Vrancea

Fosta jurnalistă Liana Alexandru, unul dintre românii depistați cu tulpina sud-africană: „Am trăit stări de epuizare pe care nu le pot compara cu nimic”

ISU, despre cazul tânărului care s-a sinucis după două ore de negocieri: „Și dacă aveam pernă, n-o puteam amplasa, de gard și de copaci”

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Tragedie în muzica populară. Cântărețul român a murit din cauza covid-19
Playtech.ro
Tragedie în muzica populară. Cântărețul român a murit din cauza covid-19
LIVE, acum. Ediție specială observatornews.ro: Funeraliile Prințului Philip. Sicriul Ducelui de Edinburgh, dus spre capelă
Observatornews.ro
LIVE, acum. Ediție specială observatornews.ro: Funeraliile Prințului Philip. Sicriul Ducelui de Edinburgh, dus spre capelă
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Știrileprotv.ro
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)