„Marile studiouri americane sunt interesate să revină în Romania, valoarea profesioniştilor din ţara noastră fiind bine-cunoscută peste ocean”, a scris ministrul culturii, Raluca Turcan, sâmbătă, 2 decembrie, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Anunțul a fost făcut de Turcan după ce s-a întâlnit la Washington cu Charles H. Rivkin, Preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association (MPA), care reuneşte cele mai mari studiouri de film, respectiv Walt Disney Studios Motion Pictures, Netflix Studios, LLC, Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment Inc., Universal City Studios LLC, şi Warner Bros. Entertainment Inc.
Ministrul culturii arată că l-a asigurat pe reprezentantul MPA de angajamentul său şi al Guvernului României în repornirea schemei de sprijin pentru producţia de opere audiovizuale în România.
„Săptămâna viitoare, Ministerul Culturii, prin Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, va deconta primele plăţi, pentru proiecte care aşteaptă, de peste trei ani, ca statul român să-şi onoreze obligaţiile. La începutul anului următor, vom continua soluţionarea şi decontarea proiectelor restante, în paralel cu deschiderea unui nou apel de proiecte, într-o formă revizuită, care să crească competitivitatea Romaniei pe piaţa europeană a locaţiilor de filmare”, a mai scris ministrul pe Facebook.
Ministrul culturii efectuează, începând cu 26 noiembrie până sâmbătă, o vizită în Statele Unite.
Richardxyz13 02.12.2023, 20:00
Alta parașută, mitomană, care nu ar avea ce sa caute în politica. Dar, sub câte birouri a stat în genunchi, clar ca a fost premiata cu un post.
Simona.T 02.12.2023, 20:22
pate aia cu filme pentru adulti, la cum duduie indistria IT....onlyfans
Narcisu 02.12.2023, 20:36
Oricum , tara asta din care fuge toată lumea din cauza lipsei de speranță,este considerată de alți atractivă..
Richardxyz13 02.12.2023, 20:41
Sa declari pe careva a fi o parașută, e jignitor? Ipocritilor! În parlamentul vostru de iobagi, se înjură ca la ușa cortului, fără cenzura.
Richardxyz13 02.12.2023, 20:50
Sa ma pi$$ pe voi de iobagi, aroganți și redundanti, care va faceți nevoile fiziologice prin curți, cu cenzura voastra de slugile planetei