Traducere și adaptare

M-am împăcat de mult timp cu gândul că la un moment dat voi muri de o boală de plămâni. O criză de tuberculoză de când aveam 4 ani mi-a lăsat plămânii vulnerabili. Am avut de două ori pneumonie și nu pot scăpa nici de o banală răceală fără antibiotice. E doar o chestiune de timp, m-am gândit, până când o boală de plămâni se va instala în corpul meu.

În timp ce urmăream cum coronavirusul se răspândește din China pe tot globul, intrând în categoria bolilor de risc, am simțit cum ținta de pe spatele meu crește: bărbat, 64 de ani, supraponderal, predispus la infecții la plămâni.

Iar când virusul m-a lovit, mi-a dat frisoane, febră și m-a lăsat fără energie în mai puțin de o oră, mi-am zis „asta e, o să mor”.

Frica de a muri

Teama de a muri este subiectivă. Gândul de a urca într-un avion – cel mai sigur mod de deplasare – poate provoca groază aceleiași persoane care, poate, abia ar simți ceva într-o luptă. Dar asta nu face frica mai puțin reală. Când apare ca un tsunami și îți inundă mintea, simți că te sufoci.

Privind în urmă, știu că nu am fost niciodată mai aproape de moarte ca atunci. Am suferit dureri îngrozitoare și am avut perioade de febră de 40 de grade Celsius în cele 12 zile în care am stat în izolare acasă, dar corpul meu s-a ținut tare. Am stat o săptămână în spital, dar nu am avut nevoie de terapie intensivă.

Virusul s-a jucat cu corpul și cu mintea mea.

Știam, și doctorii m-au avertizat, că lucrurile se vor înrăutăți la o săptămână după primele simptome. Am numărat zilele, încercând să-mi înăbuș frica. În a șasea zi, m-am simțit bine. Mi-a scăzut temperatura, iar durerile din corp s-au mai domolit. Mi-am permis să văd o rază de speranță la capătul tunelului.

Următoarea zi, virusul m-a lovit ca un baros și m-a ținut la pământ aproape o săptămână.

***

Coronavirusul poate produce simptome diverse, precum febră, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație, diaree, dureri musculare, pierderea mirosului. Dar multe virusuri, sunt convins, caută slăbiciunile în corpurile pe care pun stăpânire.

În cazul meu, asta ar fi leziunile neurologice care au apărut acum 10 ani, când mi-a fost eliminată o tumoră de pe coloană. Asta mi-a afectat alte părți ale corpului și am fost nevoit să învăț să merg din nou. Am rămas cu dureri îngrozitoare în picioare în urma operației. Stresul și epuizarea, mai ales în combinație, fac totul mai rău, uneori greu de suportat.

Coronavirusul nu mi-a provocat dureri musculare ca la răceală, așa cum e în multe cazuri, ci parcă s-a concentrat total pe leziunile nervoase.

Durerea a fost mai intensă și mai persistentă decât orice am trăit până acum.

Am fost atât de disperat încât am luat un analgezic, care a ajutat prea puțin. Am luat Xanax, pentru anxietate și panică, pentru că eram destul de panicat, care m-a ajutat să dorm câteva ore, dar mi-a provocat coșmaruri. Am luat din nou, dar m-am simțit rău.

Gânduri negre

În cea de-a 11-a zi, a părut că tot ce a fost mai rău a trecut. Noaptea, când era liniște, auzeam un sunet ca o fâlfâială de aripi de fiecare dată când expiram sau ca sunetul înăbușit făcut de un șarpe cu clopoței pregătit să atace. Era un sunet pe care îl mai auzisem, când am avut pneumonie. Și în momentele în care stăteam la căpătâiul celor dragi în ultimele lor zile de viață. Huruitul morții.

În delirul meu, am început să mă gândesc la final. M-am întrebat, ca într-un interviu, dacă sunt împăcat cu ideea că voi muri. Spre surprinderea mea, nu mai eram speriat. „Mai am atât de multe de făcut, dar am trăit o viață bună”, mi-am răspuns. Dar apoi m-am gândit la soția mea și la cele două fiice ale mele și m-am simțit imediat copleșit. Am început să le compun scrisori în minte, promițându-mi că a doua zi le voi pune pe hârtie.

Dar ce-aș putea să-i spun fetei mele de 22 de ani? Un moment în care nu a avut oxigen, la naștere, a lăsat-o incapabilă să adune 1+1 sau să meargă până în josul străzii fără să o susțină cineva. Anul trecut, am găsit-o plângând la ea în cameră, ceva ce nu face niciodată. S-a uitat la mine cu ochii în lacrimi și a zis: „Michael Jackson a murit”. Cumva, a înțeles și ea zece ani mai târziu moartea regelui muzicii pop. Ce i-aș putea spune eu despre moartea mea?

Și ce i-aș putea spune fetei mai mici, care se pregătește să meargă în Londra, la facultate? Cum aș putea să îmi abandonez soția, partenera mea de 35 de ani?

Au fost cele mai negre momente. Epuizat după chinul din ultimele 12 zile, îmi pierdusem orice speranță.

Următoarea zi, m-am târât până la medicul de familie, care mi-a prescris niște antibiotice. Abia am reușit să mă întorc apoi acasă. Am decis, în final, că e timpul să sun la 15 (n.r. – echivalentul din Franța al numărului de urgență 112).

***

Am fost transferat cu ambulanța la spital, după ce am plecat din apartament într-un scaun cu rotile, făcându-i cu mâna familiei mele și întrebându-mă dacă o voi mai vedea vreodată.

Am ajuns câteva minute mai târziu la urgențe. Spitalul a montat un cort pentru triaj la intrare și în cele 15 minute pe care le-am petrecut acolo, au ajuns după mine încă șase sau șapte pacienți.

(…)

Norocos că trăiesc

Am așteptat trei ore pentru a afla rezultatul testului pentru coronavirus. Un doctor a venit și mi-a spus că a ieșit pozitiv și că voi fi transferat într-o altă aripă a spitalului. Am ajuns într-un salon care avea propria baie. Adevărată opulență. Medicii, asistenții și toți ceilalți angajați din spital au fost prietenoși, amabili și s-au comportat profesionist. Toți am purtat măști, bineînțeles.

Am urmat un tratament cu antibiotice și starea de sănătate mi-a fost verificată din trei în trei ore.

M-am simțit ușurat. Am simțit că sunt în siguranță. Sistemul de sănătate din Franța a fost recunoscut de OMS în anii 2000 drept cel mai bun din lume. A suferit de atunci din cauza tăierilor masive de buget, dar este încă în top.

***

Mâine, voi putea din nou să ating obrazul soției mele și să-mi îmbrățișez copiii pentru prima oară în ultimele 30 de zile. Am devenit imun? Probabil. Mai pot transmite virusul acum? Probabil că nu. Dar adevărul e că nu știm sigur. Mă voi întoarce la a scrie despre pandemie și despre moartea și suferința pe care le-a adus cu ea. Mă voi întoarce și la preocuparea mea principală, cealaltă criză care ne amenință viitorul: criza climatică.

Istoria va cunoaște atât o lume dinainte de coronavirus, cât și una de după COVID-19, iar acum suntem undeva între cele două.

Alegerile pe care le facem acum, ca indivizi și ca țări, vor determina dacă vom învăța ceva din asta și vom prospera sau dacă vom trece prin această criză doar supraviețuind.

Și da, sunt norocos că trăiesc.

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good