Un accident teribil a avut loc duminică dimineață, 7 septembrie, în sensul giratoriu de la pasajul din Berceni, județul Ilfov.
O mașină a lovit violent bariera, a rupt-o și apoi s-a prăbușit sub pasaj, pe calea ferată, unde a fost cuprinsă imediat de flăcări, iar șoferul, care avea 40 de ani, a murit carbonizat.
Pasajul Berceni este un pasaj suprateran de tip giratoriu suspendat peste Centura Capitalei, la intersecția cu Șoseaua Berceni, și a fost deschis în iunie 2023.
„În jurul orei 7.51, polițiști din cadrul Poliției Orașului Popești-Leordeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o persoană, cu privire la faptul că, un autoturism care se deplasa pe D.N.C.B. dinspre Popești către Domnești a căzut de pe pasarelă și ar fi luat foc”, a transmis Poliția Ilfov.
Polițiștii au precizat că mașina care urca pe sensul giratoriu la intersecția cu șoseaua Berceni a lovit parapetul și a căzut pe calea ferata, unde a luat foc. Pompierii veniți la fața locului au stins incendiul, iar Poliția a deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
Anchetatorii nu cunosc la acest moment cauzele accidentului, dar ipoteza principală este varianta sinuciderii, au declarat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.
beldeanioan 07.09.2025, 17:12
Politia a facut un gest eroic: a deschis un dosar penal !
luter 08.09.2025, 08:48
constructorul nu a facut teste la impact pentru a prevenii acest accident fortat de decedat .