Măsuri extreme în capitala Chinei: angajați încuiați într-o clădire de birouri, după depistarea unui caz Omicron

Comentează
Arhiva foto

Confirmarea unui singur caz de infectare cu Omicron în Beijing a condus la cele mai drastice măsuri, în condițiile în care China rămâne printre puține statele la nivel mondial care aplică politica „zero COVID” prin testări în masă, carantine generale și izolare de lungă durată înaintea unor călătorii sau după ele, arată CNN.

Într-o clădire de birouri din capitala Chinei, duminică, personalul de control COVID a introdus cutii cu perne și lenjerie de pat, prin intrarea prevăzută cu pază strictă, pentru angajații blocați înăuntru.

Clădirea din vestul orașului a fost încuiată și toți cei din interior au fost testați pentru COVID, după ce un angajat a fost depistat pozitiv pentru Omicron sâmbătă, devenind primul caz înregistrat în oraș cu varianta foarte transmisibilă.

Oamenii riscă să rămână blocați acolo pentru o perioadă lungă, în condițiile în care autoritățile iau toate măsurile pentru a se asigura că Jocurile Olimpice de iarnă, programate la Beijing între 4-20 februarie, se vor desfășura fără probleme.

Suspiciuni de răspândire comunitară cu Omicron în Beijing

Oficialii de la Beijing au intrat în alertă maximă de săptămâna trecută, după ce un focar de Omicron a fost depistat în Tianjin, un oraș-port important, aflat la doar 30 de minute de Beijing pe calea ferată de mare viteză. Focare au izbucnit și în alte două orașe aflate la câteva sute de kilometri.

Potrivit datelor colectate de oficiali, femeia din Beijing infectată cu Omicron nu a fost în contact cu niciun caz confirmat și nu a părăsit capitala în ultimele 14 zile, ceea ce ridică temeri că varianta s-ar putea răspândi deja în comunitate.

Apariția primul caz Omicron în Beijing are loc în cel mai rău moment posibil pentru oraș, care se pregătește să primească mii de sportivi pentru Jocurile Olimpice, inclusiv din țări în care Omicron se răspândește foarte puternic.

Riscul ca varianta să se răspândească în rândul populației locale, în afara așa-numitei sale „bule olimpice” - menită să țină participanții separați de publicul larg -, vine după ce autoritățile au avertizat asupra „presiunii duble a cazurilor interne și importate”.

Complexul rezidențial în care locuiește femeia confirmată cu Omicron se află la doar 15 minute de mers cu mașina de Parcul Olimpic. Întreaga comunitate a fost închisă de atunci, iar rezidenții sunt testați și autoritățile efectuează prelevarea de probe. Personalul CNN care a trecut cu mașina pe lângă complex în weekend a văzut bariere mari care împiedică pe oricine să intre sau să iasă.

Rezidenților acestui complex li se permite să iasă la plimbare, dar fără a părăsi limitele stabilite, spre deosebire de alte carantine mai stricte impuse în alte părți ale țării, unde oamenii au fost blocați în apartamente pentru lungi perioade.

Istoricul de călătorie al femeii a fost publicat în presa de stat, cu detalii ample despre oriunde a mers într-o perioadă de două săptămâni. Lista lungă include stații de metrou, băi publice, un supermarket, un centru comercial de lux și un magazin Dior, un restaurant celebru, un cinematograf, un salon de coafură, un loc de stand-up comedy și chiar un parc de schi.

Peste 16.000 de persoane care s-au aflat în acele locații au fost testate, toate rezultatele fiind negative până acum, au declarat luni autoritățile, iar orașul încă nu a raportat niciun caz suplimentar.

La o conferință de presă, autoritățile au ridicat posibilitatea ca femeia să fi contractat virusul după ce a manipulat corespondența internațională.

Oficialii chinezi au acuzat în mod repetat bunurile importate pentru cauzarea focarelor locale. Cu toate acestea, riscul de transmitere pe suprafețe a COVID este scăzut în comparație cu transmiterea prin aer, potrivit Centrelor americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC). Virusul moare „rapid” pe suprafețele poroase, dar poate persista mai mult timp pe suprafețele dure, de interior, a spus CDC anul trecut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 4 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!