Pisica avea nevoie urgentă de o operație de pneumotorax

Medicul și-a dus felina la Spitalul Umberto Parini din regiunea de nord a Aostei, după ce luna trecută a căzut de pe o clădire cu șase etaje. În vârstă de doi ani, pisica era „între viață și moarte”, a transmis Fanelli – care este radiolog – într-o scrisoare adresată spitalului. „Știam că nu o pot salva decât printr-o intervenție în timp util”.

Fanelli i-a făcut Athenei o tomografie, apoi a supus-o unei operații de pneumotorax pentru a drena lichidul din plămânii animalului și a-i permite să respire, a punctat el în scrisoare.

„Dacă nu aș fi făcut asta… și pisica mea ar fi murit, nu aș fi putut niciodată să mă iert, mai ales că, în special, copiii mei o adoră”, a spus Fanelli.

Medicul din Italia este anchetat

Directorul spitalului a spus că situația este investigată intern și că procurorii din Aosta au început o anchetă.

„Povestea este atât de incredibilă, încât am crezut că este o glumă inițial”, a spus Massimo Uberti în comentariile raportate de agenția de presă italiană ANSA. „Din păcate nu a fost, iar acum investigăm toate posibilele încălcări”.

Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale
Recomandări
Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale

Potrivit procurorilor, Fanelli ar putea fi acuzat de risipirea banilor publici și privarea pacienților de servicii esențiale.

S-a oferit să suporte costurile. „Soțul meu a salvat o viață”

În apărarea sa, medicul a spus că a folosit aparatul seara, când era liber și nu erau programate teste.

„Îmi pare rău dacă toate acestea au dus la o încălcare a regulilor”, a spus el, oferindu-se să suporte costurile dacă este nevoie.

Soția lui Fanelli, Nicoletta Spelgatti, senatoare din partea partidul de extremă dreaptă a Italiei, Lega, și-a apărat soțul.

„În viață faci ceea ce trebuie și nu îți faci griji pentru consecințe. Soțul meu a salvat o viață. Asta e tot”, a spus ea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevarul.ro
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

O casă scoasă la vânzare în UK ascunde "capcane" nebănuite pentru cumpărători: "Ar trebui să fie ilegal!"
Observatornews.ro
O casă scoasă la vânzare în UK ascunde "capcane" nebănuite pentru cumpărători: "Ar trebui să fie ilegal!"
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI