Câteva zeci de blocuri din marmură, cioplite cu dalta sub formă paralelipipedică perfectă, sunt așezate lângă fântânile teleormănenilor din Fântânele. ”Părinții noștri le-au adus din vale. Le-au tras pe sănii de lemn cu șase perechi de boi fiecare. Le-au pus la fântâni ca să avem pe ce să punem gălețile când scoatem apa. Noi așa am pomenit. Dar, cine le-a făcut și cine le-a adus în vale, nu se mai știe”.
”Valea” este spațiul dintre Dunăre și platforma înaltă pe care sunt așezate localitățile Zimnicea, Fântânele și Turnu Măgurele. Aici este cea mai veche și puternică cetate getică pomenită de pe vremea lui Alexandru Macedon. Înainte să pornească împotriva imperiului persan, Alexandru a vrut să se asigure că va avea liniște la nord de Dunăre. Așa că a trecut fluviul și a atacat cetatea geților, în celebra expediție de o zi. Strămoșii zimnicarilor s-au retras către nord, părăsind cetatea, iar Alexandru Macedon a distrus-o, fără să reușească însă să îi învingă pe geți. A reușit însă să îi pună la respect, pentru a putea gândi liniștit cucerirea Asiei.
În fine, la 9 kilometri vest de cetatea Zimnicei, în comuna Fântânele aproape fiecare fântână are lângă ea un ”megalit”, un bloc de marmură de formă paralelipipedică de aproximativ 10 tone fiecare, cioplit, în mod evident, cu dalta.
”Când eram copii, părinții noștri au adus pietrele de la izvoarele din vale. Aici erau multe izvoare cu apă foarte bună. Dar satul s-a mutat mai la deal și s-au săpat fântâni noi. Dar nu au lăsat pietrele acolo. Le-au tras pe sănii mari de lemn cu șase perechi de boi fiecare și le-au pus la fântâni ca să avem pe ce să punem gălețile când scoatem apa. Noi așa știm. Dar, cine le-a adus în vale și cine le-a cioplit, nu se știe”, spune Gheorghe Peța, zis ”Roată” (80 de ani).
Problema acestor blocuri de marmură în greutate de aproximativ 10 tone fiecare, comparabile cu blocurile de piatră ale piramidelor din Egipt, cioplite cu dalta în formă de paralelipiped perfect este că cea mai apropiată sursă de marmură se află în zona Caraș-Severin. Cineva, în vremuri imemoriale, a adus acești megaliți sute de kilometri… ca să le pună la ”izvoarele” din care se alimentau localnicii. Apoi, după ce satul s-a mutat ”în deal”, localnicii au luat megaliții, cu mare greutate, și i-au pus lângă noile fântâni. Este clar că nu s-au muncit așa mult doar ca să pună gălețile pe megaliți, ci că ei au o legătură cultică ciudată cu apa.
”Din câte mai știm, aceste pietre erau așezate ca un fel de construcții pe lângă izvoarele din vale, unde era vechea vatră a satului. Două pietre încă mai sunt acolo. Există o variantă conform căreia pietrele au fost comandate de boieri, în Alexandria, și aduse cu care mari cu boi. Acum, că o fi așa, sau nu, cine mai știe?…”, ne-a spus Anghel Laudă (92 de ani), zis ”Oacă”.
Ion Bazavan (80 de ani) are altă părere. ”Nu știe nimeni cine le-a făcut. Eu cred că au mai multe sute de ani, sunt mult mai vechi decât spune lumea. Se zice că pe măgura din vale erau niște oameni care făceau oale de lut. Dar nu a cercetat nimeni ce a fost acolo”. Măgura despre care vorbește Ion Bazavan este un fel de tumul, insulă pe fosta baltă Suhaia, în malul căreia își sapă prigoriile cuiburi. Ar putea fi una din așezările întărite ale geto-dacilor din nordul Dunării. Dar, vorba lui Ion Bazavan, nu a cercetat nimeni ce a fost acolo…