Alstom trebuie să livreze, în cel mult 30 de luni, prima garnitură din cele 13 trenuri contractate inițial, pentru suma de 100 de milioane de euro. Înțelegerea poate fi însă prelungită cu alte 17 trenuri, care ar însemna o valoare totală de 240 de milioane de euro.


Anunțul privind încredințarea contractului a fost făcut în octombrie, însă contractul nu a fost încă semnat.

Potrivit reprezentanților firmei franceze, trenurile vor avea o configurație specifică, personalizată pentru metroul din București: caroserie din oțel inoxidabil, 114 metri lungime și 3 metri lățime, cu o capacitate totală de 1.200 de pasageri/tren.

Fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri, într-o dispunere longitudinală, şi asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi. Configuraţia finală, culorile şi finisajele vor fi complet personalizate în conformitate cu cerinţele Metrorex, în etapa de proiectare.

Metroul din Sidney funcționează fără mecanic

Magistrala 5, care merge în cartierul Drumul Taberei, va beneficia de un sistem numit CBTC (Communication-based train control) care permite ca trenurile să circule la intervale foarte scurte, coborând sub durata de 90 de secunde, ceea ce asigură flux mai mare de călători și timpi de așteptare reduși.

Gigantul Alstom a livrat până acum trenuri pentru mai multe rețele de metrou din lume, printre care cele din Amsterdam, Dubai, Lausanne, Londra, New York, Paris sau Sidney. Cel din Sidney este cel mai apropiat față de ceea ce va primi Bucureștiul, cu diferența că trenul care circulă în orașul australian este complet automatizat, fără mecanic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.