Pentru cei cinci copii ai familiei Olteanu, bogatia are culoarea unei case cu mai mult de o camera si o soba fierbinte care sa nu fumege la fiecare ploaie. Cu toate acestea, micutii si-au trait pana acum viata intr-o camera din cele patru ale casei in care locuiesc 28 de suflete.
S-au nascut saraci intr-o casa din satul buzoian Cilibia, iar pentru ei o bucurie ar fi o locuinta cu mai mult de o camera si doua feluri de mancare la o masa. Este povestea celor cinci copii ai familiei Olteanu: Mihaita (3 ani), Ionut (5 ani), Cerasela (12 ani), Mihaela (13 ani) si Daniel (20 de ani). Acum, in casa batraneasca locuiesc cinci familii, in total 28 de suflete, in doar patru camere. Cei sapte membri ai familiei Olteanu ocupa una dintre camere si traiesc din banii de pe patru alocatii. ‘Mi-as dori sa nu mai fim amarati si sa avem o casa cu multe camere’, viseaza micuta Cerasela. Pe soba carpita, care scapa fum in casa, mama pregateste masa de pranz. ‘Acum fac niste varza calita sa le dau. Oricum asta nu ne ajunge si pentru diseara, asa ca trebuie sa mai fac ceva de mancare’, ofteaza Lenuta Olteanu (44 ani).
In acest timp, fratele mai mare, Dan, si capul familiei, Ion (50 de ani), sunt la padure si aduna lemne pentru foc. Mos Craciun i-a ocolit si anul acesta pe copiii familiei Olteanu, dar oricum ei nu mai cred de mult in bunatatea lui. ‘Eu as fi vrut de la Mos Craciun o bicicleta, cum au copiii bogati’, spune cu ochii in lacrimi, Mihaela, care nu se mandreste deloc de cizmulitele ei negre primite de la vecinii mai avuti.
Cu toate acestea, luni, cand s-au deschis din nou scolile si gradinitele, numai Mihaela a putut merge, pentru ca fratiorii ei nu au avut cu ce sa se incalte.