La 47 de ani, Mihai Tufan este în „top 50 cei mai bogați români”, cu o avere estimată anul trecut la 95 – 100 milioane de euro, conform clasamentului întocmit de revista Capital. Tufan are afaceri în domeniul energiei și în imobiliare şi, conform dezvăluirilor apărute în mass-media, e unul dintre acei „băieți deștepți din Energie” care încheiau contracte preferenţiale cu statul.
A încercat să o omoare pe directoare, din cauza banilor
În seara de 9 aprilie anul acesta, milionarul a încercat să o omoare, cu mai multe lovituri de cuţit, pe Daniela Huhulea (36 ani), directoare la Elsid, una dintre companiile deținute de Tufan.
Cei doi se aflau în maşina afaceristului, iar femeia era la volan. După ce au primit un apel la 112, poliţiştii i-au găsit pe amândoi răniţi, iar la prima vedere, părea că ei s-au agresat reciproc sau că au fost atacaţi de o a treia persoană.
Au fost duşi la Spitalul Elias, unde medicii s-au chinuit să-i salveze viaţa femeii. După câteva ore, anchetatorii s-au lămurit că ea este, de fapt, singura victimă din acea maşină. Conform jurnaliştilor de la gândul.ro, Tufan şi-a recunoscut faptele şi a mărturisit că, de ceva vreme, își bănuia angajata că ar fi delapidat o sumă mare de bani, cu ajutorul unui token și al unor semnături false.
În acea seară, i-a cerut socoteală pentru bani şi, înfuriat de răspunsurile primite, a luat din torpedoul mașinii un cuțit și a început să o înjunghie pe directoare.
Milionarul spune că apoi el ar fi încercat să se sinucidă, dar rănile lui erau doar „câteva zgârieturi superficiale, care nu i-au pus în pericol viaţa”, au dezvăluit surse medicale pentru gândul.ro.
Tufan a fost arestat preventiv, iar la 30 iunie a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.
A recunoscut fapta şi a primit şi circumstanţe atenuante
Luna trecută, după ce national.ro a anunţat, citând surse judiciare, că milionarul ar fi încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere pentru o pedeapsă de 4 (patru) ani de închisoare, Libertatea a solicitat Tribunalului Bucureşti acces la dosarul lui Mihai Tufan. Dar Tribunalul a avizat negativ cererea, motivând că „se aduce atingere dreptului părţilor la un proces echitabil”.
Procesul de la Tribunalul Bucureşti a început la 24 septembrie, iar ieri, după doar două săptămâni de proces, Mihai Tufan a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare.
Conform Codului Penal, tentativa de omor se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 de ani. În faţa instanţei, însă, Tufan a recunoscut faptele şi a mers pe procedura simplificată a procesului, care reduce cu o treime limitele pedepselor.
În plus, el a beneficiat de încă o reducere a pedepsei, cu o altă treime, instanţa acordându-i circumstanţe atenuate, pentru că „a depus eforturi pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii”: i-a plătit despăgubiri femeii pe care a încercat să o omoare şi a achitat costurile spitalizării acesteia.
Teoretic, la calculul pedeapsei finale, de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare, instanţa a ţinut cont şi de condamnarea pe care milionarul o primise cu suspendare la 10 septembrie 2020, pentru că a fost prins băut la volan în 2017 (avea peste 0,80 g/l alcool pur în sânge).
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, iar procurorii, dar şi Tufan pot face apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!