Simona Gherghe l-a avut invitat la Observatorul de la ora 16,00, joi, pe solistul trupei Iris, Cristi Minculescu. În premiera la televiziune, artistul a povestit despre experienţa operaţiei de transplant.

La prima discuţie cu medicii clinicii unde a avut loc intervenţia chirurgicală, li s-a pus în vedere, lui şi soţiei, care a fost donator, că există trei variante de deznodământ al operaţiei, fiecare având aceeaşi probabilitate să devină realitate: să moară amândoi, să supravieţuiască doar unul şi să traiăsca amândoi. Totodată, doctorii i-au mai spus soţiei lui Cristi Minculescu că, timp de 15 ani, ficatul lui a funcţionat cu doar 3% din capacitate şi că, dacă nu făcea acest transplant, până la finele anului, cântăreţul ar fi fost doar amintire.

Operaţia a avut mai multe repercusiuni benefice: Cristi Minculescu va relua concertele cu Iris, simţindu-se în mare formă, iar starea de spirit din trupa este de-a dreptul euforică. „Nici nu ne mai certăm între noi, înainte de intervenţia chirurgicală ne ciondăneam din cine ştie ce motive, acum, chiar dacă ne enervăm, ne aducem aminte prin ce clipe am trecut, ne potolim imediat, pentru că ajungem la aceeaşi concluzie: Să fim sănătoşi, că sănătatea e mai importantă”, a povestit îndrăgitul solist.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.