Premierul Bernard Cazeneuve l-a numit ca înlocuitor al lui Bruno Le Roux pe Matthias Fekl, fost secretar de stat pentru Comerţul Extern, relatează AFP, citată de News.ro.

“Îmi afirm onestitatea în raporturile umane, ca şi în toate actele mele politice”, a spus Bruno Le Roux în conferinţa de presă în care şi-a anunţat demisia.

Bruno Le Roux se află în centrul unui scandal, după ce şi-a angajat cele două fiice adolescente ca asistente parlamentare în timpul vacanţelor lor şcolare. Bruno Le Roux a fost chemat să dea explicaţii în faţa premierul Bernard Cazeneuve, după ce a recunoscut că şi-a plătit fiicele cu 55.000 de euro din bani publici pentru cei şapte ani în care au lucrat la Legislativ.

Mai exact, Le Roux, unul dintre liderii Partidului Socialist al lui Francois Hollande, este acuzat că le-a oferit fiicelor sale, în prezent în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, 24 de contracte de muncă pe perioadă determinată în perioada 2009-2016, când el făcea parte din Adunarea Naţională. Fiica cea mare a lui Le Roux avea 15 ani când a lucrat pentru prima dată pentru tatăl ei, timp de 12 zile, în 2009. Vârsta legală de angajare în Franţa este de 16 ani, în cazul în care angajatorul nu este unul dintre părinţi.

Una dintre probleme, însă, o reprezintă un contact din 2013, când fiica sa ar fi lucrat pentru el, dar ar fi făcut şi practică la compania de produse cosmetice Yves Rocher din Belgia.

Parchetul Naţional Financiar francez a deschis o anchetă preliminară în acest dosar.

Scandalul a izbucnit cu o lună înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.