Mergi direct la conținut »
Ministrul de opt zile Ioan Mang laudă guvernarea PSD. „România a depășit PIB-ul Portugaliei”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Ministrul de opt zile Ioan Mang laudă guvernarea PSD. „România a depășit PIB-ul Portugaliei”

Ministrul de opt zile Ioan Mang laudă guvernarea PSD. „România a depășit PIB-ul Portugaliei”

Fostul ministru de opt zile al educației Ioan Mang susține că guvernarea PSD a înregistrat importante succese pe plan economic, astfel că România a depășit PIB-ul Portugaliei. Ioan Mang a fost ministru PSD la Ministerul Educației, timp de opt zile, în timpul Guvernului Ponta, în mai 2012.

De Mihai Niculescu,

Pe lângă realizarea raportată de Mang, potrivit căruia România a depășit Produsul Intern Brut al Portugaliei, liderul PSD Bihor susține că partidul nu se va opri aici. „Ne dorim ca în 2024 să putem spune că suntem în primele opt țări din Europa” spune fostul ministru în funcție pentru opt zile.

Sunt oameni care au spus că nu vor vota PSD niciodată, și mi-au spus că acum o vor face. Inclusiv PNL, consilieri locali, poate și primari. PSD se ține de cuvânt. Ce am promis, aia am făcut aproape în totalitate. Suntem cu programul de guvernare la 72 – 74% (…) Lumea simte ce s-a făcut. Lumea vede în fața casei drumul asfaltat. Lumea vede că în comunele cu primari harnici, care au folosit fondurile, au început să aibă apă în curte sau în casă, canalizare, au școli și grădinițe noi. Toate acestea se văd și sunt convins că se vor vedea și duminică, la vot a enumerat Mang realizările partidului, potrivit bihon.ro.

Mang susține că USR-Plus va crea incidente la vot

Ioan Mang susține că la alegerile de duminică, USR-Plus vrea să creeze incidente și a făcut un apel la votanții PSD să nu dea curs provocărilor. „Să nu avem incidente în secțiile de votare, chiar dacă avem informații că oamenii sunt îndemnați să creeze incidente în secțiile de vot, de către USR Plus” a spus oficialul partidului de guvernământ.

Mang l-a atacat pe unul din candidații din Bihor, fostul ministru de interne Vasile Blaga.

Cetățenii au de ales între Emilian Pavel și Vasile Blaga, care nu a putut să facă nici măcar un drum până la părinți acasă, în ciuda multiplelor mandate”, a mai spus Mang.


Citește și: VIDEO/Voturile trec, sărăcia rămâne. Cum se văd alegerile europarlamentare din comuna Pungești, polul protestelor antișist: „Votăm ca să fie. La noi nu se face nimic”


 

Close
Închide
  Close