Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a comunicat oficial Secretariatului Executiv al Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) decizia Guvernului României de a autoriza publicarea celor două rapoarte privind România: ‘Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România’ şi ‘Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Ministerul Justiției.

Rapoartele vor fi publicate simultan, în limba română şi limba engleză, pe paginile web ale Ministerului Justiţiei (www.just.ro), respectiv GRECO (www.coe.int/greco).

Raportul pe 2018 al Grupului de state împotriva corupţiei (GRECO), organismul anticorupție al Consiliului Europei, face referire la ritmul de implementare de către România a recomandărilor în domeniul luptei împotriva corupției.

România s-a aflat printre țările cu cel mai mare număr de recomandări neimplementate sau implementate doar parţial. De asemenea, țara noastra a avut cel mai mare număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari.

Într-un raport adoptat în decembrie 2017, GRECO a apreciat că România a făcut puţine progrese în prevenirea corupţiei, care sunt „pe ansamblu nesatisfăcătoare”.


La 24 de ani, un maramureșean vrea să candideze la primărie și să schimbe destinul orașului natal: „Rămân în țară orice s-ar întâmpla”. Tânărul candidat promite „în primul rând, apă potabilă și drumuri”



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.