Cunoscută de localnici sub numele de ”Gereja Ayam” (”Biserica Găină”) este o clădire unică. Însă, celui constructorului, clădirea nu este nici biserică şi nu reprezintă o găină, relatează Daily Mail.
Daniel Alamsjah, acum în vârstă de 67 de ani, a pus piatra de temelie a clădirii în 1990. La vremea respectivă, el muncea în  Jakarta. Bărbatul susţine că a primit un mesaj de la Dumnezeu, care i-a cerut sa ridice o ”casa de rugăciuni” de forma unui porumbel.
”Probabil că, din cauza religiei mele creştine, oamenii au crezut ca ridic o biserică (Indonezia este o ţară musulmană – n.r.). Dar nu este o biserică. Eu am construit o casă de rugăciuni… un loc pentru oamenii care cred în Dumnezeu”, a mărturisit Alamsjah pentru cotidianul Jakarta Globe.
În anul 1989, bărbatul se afla în zona Magelang, unde trăia familia soţiei sale, când a văzut locul care semăna perfect cu cel care a apărut în visele sale.
”M-am rugat toată noaptea acolo şi am avut revelaţia că trebuie să construiesc casa de rugăciuni în acel loc”, a povestit bărbatul.
Un an mai târziu, proprietarii terenului i-au vândut o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, contra sumei de 2 milioane de rupii indoneziene (echivalentul a circa 600 de lei) sumă pe care a plătit-o în 4 ani.
Alamsjah a reuşit să construiască o casă de rugăciuni aşa cum a visat, însă clăditrea a fost abandonată în anul 2000, din cauza costurilor mari de întreţinere.
Popularizată prin intermediul Internetului, ”Biserica Găină” a devenit cunoscută în întreaga lume. În prezent, localnicii câştigă bani frumoşi de pe urma turiştilor curioşi să vadă clădirea abandonată.
Vezi VIDEO mai jos:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.