Mergi direct la conținut »
FOTO | Misterul unui bebeluș abandonat într-o cabină telefonică acum 64 de ani a fost rezolvat Galerie foto
4imagini
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > FOTO | Misterul unui bebeluș abandonat într-o cabină telefonică acum 64 de ani a fost rezolvat

FOTO | Misterul unui bebeluș abandonat într-o cabină telefonică acum 64 de ani a fost rezolvat

Era o dimineață friguroasă de ianuarie în anul 1954 când doi bărbați care livrau pâine au găsit un copil abandonat într-o cabină telefonică din Lancaster, Ohio. Bebelușul de două luni fusese lăsat într-o cutie de carton lângă o pătură și o sticlă de lapte.

Poreclit „bebelușul din cabină” și „băiețelul cu ochii albaștri”, copilul a ajuns rapid pe primele pagini ale ziarelor din SUA și nimeni nu știa nimic despre trecutul lui și cum a ajuns în cabina de telefon.

După ce a fost adoptat de Stanley și Vivian Dennis, băiețelul a primit numele de Steve și a crezut alături de noua lui familie în Arizona, potrivit mirror.co.uk.

Mai târziu s-a alăturat Corpului Păcii și a devenit chiropractor înainte de a se căsători și de a avea două fiice. Steve a știut întotdeauna că a fost adoptat, dar nu a fost niciodată interesat să afle informații despre părinții lui biologici.

Totul s-a schimbat atunci când fetele lui Steve l-au încurajat pe acesta să afle mai multe despre familia lui biologică. „Erau foarte curioase. Tată, știi de unde ești? De unde te tragi?”, povestește Steve că era întrebat de copiii lui.

Astfel, bărbatul a decis, după 64 de ani, să facă un test ADN prin Ancestry.com, cea mai mare companie de genealogie din lume. La trei luni după ce a făcut testele, Steve a primit rezultatele și a găsit un văr care știa cine era mama lui.

„Mi-a scris un email și mi-a spus – Știu cine e mama ta. Am auzit când eram mici că un bebeluș rudă cu noi a fost lăsat într-o cabină de telefon”, povestește bărbatul.

Ce ce întâmplă cu apa caldă și căldura în București. Transferul serviciilor de la falimentarul RADET la compania Termoenergetica, decisă de CGMB
Recomandări

Ce ce întâmplă cu apa caldă și căldura în București. Transferul serviciilor de la falimentarul RADET la compania Termoenergetica, decisă de CGMB

După ce a aflat acest lucru, a aflat și că avea o soră vitregă iar aceasta i-a spus că mama lor biologică trăia în Baltimore. Ea avea 18 ani când a născut și a renunțat la bebeluș după ce bărbatul cu care avea o relație și care era tatăl biologic al lui Steve i-a promis că dacă scapă de copil o va lua de nevastă.

Dar bărbatul a dispărut deși femeia a dus copilul departe de casă. După mai mulți ani femeia s-a căsătorit cu altcineva și a făcut două fete. Steve plănuiește acum să-și viziteze mama biologică pentru prima oară la sfârșitul lunii.

Sursă foto Twitter – azcentral.


Horia Brenciu, cadou neașteptat de ziua lui, de la soție: „Să fie o felicitare, ceva bani, un bilet de adio?”


 

Close
Închide
  Close