Autoritățile nu au spus exact despre ce sumă este vorba, iar secretul va fi păstrat până când se va afla cine este persoana care a pierdut banii.
„Poliţiştii au fost sesizaţi de către un cetăţean în vârstă de 65 de ani că a găsit o sumă de bani în localitatea Mogoşeşti. Banii au fost lăsaţi în grija poliţiştilor şi se fac verificări pentru stabilirea identităţii persoanei care i-a pierdut. De asemenea, poliţiştii i-au transmis mulţumiri persoanei în cauză pentru simţul civic de care a dat dovadă”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi.
Vestea s-a răspândit în toată comuna, iar mulți localnici au sunat și au spus că ei au pierdut banii.
Pentru că autoritățile țin secret numărul, ei susțin diferite sume pierdute și declară că nu îşi amintesc unde ar fi rămas fără bani.
„Este o sumă foarte mare de bani, care a fost găsită în centrul comunei Mogoşeşti. Până în momentul de faţă nu am găsit proprietarul banilor, însă mai mulţi localnici s-au prezentat sau au sunat pentru a recupera banii, dar nimeni nu dă detalii despre suma pierdută. Cei mai mulţi au sunat că au pierdut o sumă de bani în urmă cu mai mult timp, dar nu ştiu nici data şi nici suma, dar cred că e posibil să fie cei găsiţi luni. Nu putem înapoia banii oricui spune că i-a pierdut, trebuie să ştie măcar suma exactă şi din acest motiv nu divulgăm identitatea celui care i-a găsit, pentru a nu fi presat sau influenţat în vreun fel, deoarece este singurul care ştie suma exactă”, a declarat primarul comunei Mogoşeşti, Rodica Popa.
În situația în care adevăratul păgubit nu va fi găsit până pe 10 aprilie, primarul comunei le va transmite preoţilor să anunţe la slujbă şi să îi roage pe săteni să fie sinceri, asta pentru a contribui la găsirea celui care a rămas fără respectiva sumă de bani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro