Polițiștii au închis o zonă din centrul Timișoarei, după ce angajații unui birou de executor judecătoresc au anunțat la 112 că simt un miros înțepător în clădire, relatează site-ul local Timiș Online.O persoană a suferit un atac de panică, menționează Opinia Timișoarei.
Potrivit sursei citate, ISU Banat a trimis la fața locului pentru măsurători un echipaj CBRN, care intervine primul în cazul accidentelor chimice, biologice sau nucleare.
În clădire se află mai multe cabinete de avocatură și executori judecătorești. Toate au fost evacuate, astfel că 10 oameni au ieșit rapid în stradă.
Momentele de panică s-au produs în zona Palatului Dicasterial.
„Astăzi, în jurul orei 9:00, am fost solicitați să intervenim în Piața Țepeș Vodă din Timișoara, într-o clădire în care apelantul susținea că se simte un miros înțepător. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj CBRN și o motocicletă de prim ajutor SMURD”, a transmis ISU Timiș.
Până la sosirea echipajelor la fața locului, apelantul la 112 a fost îndrumat din dispecerat să ventileze încăperile și să evite folosirea întrerupătoarelor sau a altor surse de aprindere.
La sosirea echipajelor la locul intervenției, în curtea imobilului erau autoevacuate 10 persoane.
În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN în 5 apartamente, în casa scării și în subsolul imobilului, nu au fost înregistrate valori depășite privind prezența unor substanțe periculoase.
S-a acționat pentru ventilarea spațiilor, urmând a se face și alte măsurători încă într-un apartament.
Potrivit ISU Timiș, o persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la paramedicul care încadrează motocicleta SMURD.
FOTO: Opinia Timișoarei