Potrivit presei locale, Nathalie Maillet a fost găsită moartă în casă, iar procurorii au anunţat că soțul ei a ucis-o. Drama ar fi avut loc la miezul nopţii, în casa familiei din localitatea belgiană Gouvy.

La acel moment, Nathalie Maillet era alături de o prietenă, Ann Lawrence Durviaux, cunoscut avocat din Bruxelles şi profesoară la Universitatea din Liege, când soţul ei, Franz Dubois, şi el cu activitate în motorsport, creatorul Funcup, o populară serie sponsorizată de Volkswagen, le-a împuşcat pe amândouă.

„La 12.10, trupurile neînsufleţite ale două femei şi cel al unui bărbat au fost descoperite de poliţişti într-o casă din Gouvy, toate trei cu răni prin împuşcare. Potrivit primelor informaţii adunate, bărbatul şi-ar fi folosit în mod deliberat arma împotriva celor două femei, printre care se afla şi soţia sa, ceea ce a dus la moartea lor, înainte de a se sinucide”, a anunţat parchetul, într-un comunicat de presă.

Duminică dimineaţă, absenţa directoarei circuitului de la Spa la startul ultimelor patru etape ale Raliului Belgiei, a opta etapă a WRC, a stârnit rapid uimirea.

Maillet, fiica unui pilot francez, se afla de cinci ani în fruntea a ceea ce mulţi numesc „cel mai frumos circuit din lume”.

Nathalie Maillet fusese angajată în 2016 la Spa ca director general, cu scopul de a moderniza circuitul din Ardeni, pentru a-l face potrivit pentru mai multe evenimente cu motor, inclusiv pentru revenirea la Spa a curselor de motociclism viteză.

Citeşte şi:

„Lumea noastră se prăbușește”. Ce înseamnă pentru femei revenirea talibanilor la putere

Ținuta lui Klaus Iohannis la Ziua Marinei, motiv de glume pe rețelele de socializare

Cum să ai o relație mai bună cu copilul tău adolescent. Lecțiile pe care le primesc mai mulți părinți din Republica Moldova

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
CE TRAGEDIE! Un jurnalist român, care nu credea în covid-19, A MURIT! E doliu în presă
Playtech.ro
CE TRAGEDIE! Un jurnalist român, care nu credea în covid-19, A MURIT! E doliu în presă
Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere
Observatornews.ro
Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele