Prin diminuarea veniturilor acestor categorii sociale, Guvernul vrea să umple gaura de aproape jumătate de miliard de euro din bugetul de stat. Dacă la începutul săptămânii se vorbea despre majorarea Taxei pe valoarea adăugată şi a cotei unice de impozitare, iată că Executivul a ales să lovească doar în cei care consumă din banii statului, adică bugetarii, şomerii şi pensionarii.
De luna viitoare, pentru fiecare categorie de angajaţi din sectorul public, tăierea a 25% din venituri va însemna pierderea mai multor sute de lei. Situaţia este cu atât mai dramatică pentru debutanţii de la stat, cu cât ei vor avea în buzunare nu mai mult de 700-800 de lei.
Reducerea propusă de Executiv nu face nici o diferenţă între salariile mici şi cele mari. În timp ce ţara fierbe, Fondul Monetar Internaţional se spală pe mâini. FMI-ul a ţinut ieri să precizeze că nu a pus presiune pe instituţiile româneşti pentru a reduce salariile bugetarilor şi că decizia a fost luată de autorităţile locale.
Unui bătrân botoşănean era să-i stea inima când a aflat că i se micşorează pensia
Constantin Pancu este un pensionar din Botoşani pe care măsurile anunţate joi de preşedintele Traian Băsescu l-au pus la pământ. La propriu, pentru că bătrânul a făcut preinfarct când a aflat de la televizor că i se va micşora pensia.
Deciziile comunicate joi de preşedintele Băsescu au început să facă victime. Constantin Pancu, un pensionar de 60 de ani, din Botoşani, a făcut un preinfarct după ce a aflat că va pierde 150 de lei din pensie, în urma măsurilor anticriză.Cunoscut cu afecţiuni cardiace, bătrânul nu şi-a mai putut ţine tensiunea în frâu nici cu medicaţie şi nici cu nimic altceva, când a aflat de la televizor trista veste. A fost dus de urgenţă la spital, iar acum se simte mai bine.
“Dau 400 de lei lunar pe medicamente, urmează cheltuieli pe facturi şi alte asemenea. M-am enervat prea tare . Cu ce mai trăim?”, a declarat bărbatul de pe patul de spital. (Florin Radu)
Se pregătesc ample mişcări de protest
Supăraţi că vor primi mai puţini bani, pensionarii au anunţat că marţi vor picheta atât Palatul Cotroceni, cât şi prefecturile din ţară. Nici bugetarii nu vor sta cu mâinile în sân! Liderii mai multor confederaţii sindicale s-au reunit ieri într-un comitet de criză şi au cerut o întâlnire de urgenţă cu preşedintele Traian Băsescu.
“Măsurile propuse sunt foarte grave, vor afecta mii de oameni şi trebuie rediscutate şi reanalizate, pentru a găsi soluţii mai bune”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa. Dacă negocierile vor eşua, angajaţii de la stat ameninţă că vor organiza ample mişcări de protest.
Specialiştii spun că va urma prăpădul
Experţii în economie din România consideră că măsurile anunţate joi de preşedintele Băsescu nu vor avea efectele scontate. Ba mai mult, ei consideră că scăderea salariilor şi a pensiilor va arunca ţara noastră într- o uriaşă prăpastie. (Mihaela Barbu)
Liviu Voinea, director la Grupul de Economie Aplicată: “Aceste măsuri vor reduce consumul, iar ceea ce va urma… e prăpăd. Mai degrabă ar fi renunţat la cheltuielile cu achiziţiile publice. Aici ar intra şi ceasurile exagerat de scumpe din parcuri sau… hârtia igienică pentru parlamentari (n.r. – plătită cu 25.000 €). Cât despre reducerea salariilor, aceasta ar trebui făcută diferenţiat!”
Niels Schnecker, consultant financiar: “În România trebuie într-adevăr făcută reformă, dar cu cap. Nu aşa, să tai cu barda şi să laşi oamenii şi fără bani de înmormântare! Primăriile ar trebui să renunţe la a mai da banii pe toalete de mii de euro, să construiască patinoare sau alte lucruri care nu sunt neapărat necesare. Ar trebui să se concentreze doar asupra priorităţilor”.
Nu scăpăm de majorarea taxelor
Tot mai multe voci şoptesc pe la colţuri că nu va trece mult până când Guvernul nu va umbla şi la majorarea TVA şi a cotei unice de impozitare. Acest lucru se va întâmpla cel mai târziu la sfârşitul anului şi va însemna o nouă explozie a preţurilor şi a taxelor.
«Să mai sufere şi bugetarii, că până acum a fost rău la privat»