Nea Culiță, unul dintre ultimii drănițari, regretă că meseria sa nu se mai practică

Nea Culiță a făcut aproape toată viață dranițe (n.r. scândurelele subțiri de lemn de brad, mai mari decât șindrila, cu care se acoperă unele case țărănești) folosind doar unelte manuale și modele decupate în carton, dar nu se consideră un artist.

Spune însă, conform Mesagerul de Neamț, că este un om simplu, mulțumit de ceea ce lasă în urmă: zeci de case în tot satul, grajduri, bucătării de vară, garduri, alei sau chiar și grilaje la mormintele din cimitir.

Neculai Bobric, ajuns la 81 de ani, sau nea Culiță după cum îi spun toți apropiașii, nu mai lucrează, pentru că a suferit un accident, cu ani în urmă, dar și dacă mai era în putere spune că de meseria sa ”nu se mai întreabă”.

”Astăzi, lumea face acoperișuri din tablă. Și, dacă a murit cererea, nici drănițari nu mai sunt”, spune el, trist.

Neculai Bobric a început să învețe meserie de la 15 ani. Tatăl lui l-a dat la liceu, dar s-a lăsat de școală și s-a dus ucenic la un maistru, care nu prea îl punea la ”treburile principale”. Însă când acesta pleca din atelier, copilul de atunci se furișa și se apuca de lucru. Când venea meșteru dacă găsea treaba bine făcută se prefăcea că nu observă lucrul în plus. Era felul lui de a-și instrui ucenicii.

”Școala” de lemnar, care includea și drănițitul, a durat aproape un an. Prima lucrare pe care a făcut-o nea Culiță, cu maistrul lui alături, a fost grajdul din curtea părinților lui. A fost un fel de probă de ”absolvire” și imediat a început munca pe cont propriu. Deși era un copil, i s-a dus vestea că e priceput și lucrările au început să vină.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Nea Culiță a avut patru copii, doi din prima căsnicie, doi din actuala, care durează de 48 de ani. Singurul care l-a urmat oarecum în meserie e băiatul cu care locuiește. Îl cheamă tot Neculai Bobric și se ocupă cu tâmplărie PVC. E bine văzut, că face lucru de calitate, la fel ca tatăl lui.

”L-am învățat să țină la cuvânt și niciodată să nu promită ceva ce nu poate respecta. Exact așa am fost și eu. Am ținut să nu fac altuia ce mie nu mi-ar conveni să pățesc. Și, tot timpul, am căutat să nu-mi bat joc. Dacă omul avea un material, îl puneam la locul potrivit și cumpăneam să nu fac nici risipă, dar nici lucru trainic din nimic, că așa nu se poate. Nu trebuie să faci nici economie, ci să pui cât trebuie, unde trebuie. Și să nu fii încăpățânat și bățos, că nimeni nu le știe pe toate. Eu, de multe ori, am învățat și de la oameni, care-mi mai dădeau câte o idee, că se gândeau, și câte doi ani, cum să-și ridice casa și cum să arate. Și ce luam bun de la unul, mai făceam și la altul și era mulțumit”.

Sursa foto: Mesagerul de Neamț

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro