Nelu Tătaru a spus că primii care vor fi vaccinaţi vor fi cei din sistemul medical, precizând că se va vaccina, la rândul său.

„Primii sunt cei din sistemul medical public şi privat. Avem aproape 550.000 de persoane în această cartografiere, urmând cei care sunt instituţionalizaţi, apoi cei care asigură bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Sigur mă voi vaccina”, a declarat Nelu Tătaru.

”Am repetat-o încă de la începutul acestei pandemii. Nu putem să ne imunizăm decât trecând prin boală sau făcând un vaccin. Tot acest an am aşteptat momentul în care să apară vaccinul. Acest vaccin a apărut, aşteptăm şi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Sper să apară până de Crăciun şi atunci, din ianuarie să putem vaccina”, a adăugat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a anunțat că starea de alertă va fi prelungită de pe data de 14 decembrie.

„În acelaşi timp, ne vom raporta la fiecare localitate în parte. Avem acele restricţii, acele reguli impuse. În măsura în care avem o scădere în comunitate, nu vor interveni reguli suplimentare. În momentul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi, pot interveni şi reguli suplimentare”, a afirmat Nelu Tătaru.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.